Mararul este un elixir al tineretii, feminitatii si frumusetii, se spune. Imi place foarte mult sa condimentez salata de rosii de vara, sau salata de varza cruda, sau cartofii taranesti , sau pasta de branza, sau…..
Mararul iubeste lumina si solul acid. Are nevoie de cel putin 5 ore insorite pe zi sau de 12 ore de lumina artificiala. Este o planta foarte delicata, daca nu creste asa cum trebuie, inseamna ca nu se afla la locul potrivit.
Cum se cultiva?

– daca vreti sa semanati timpuriu, in casa, puneti in ghivece cateva seminte, nu multe. Se acopera cu un strat subtire de compost si se uda cu apa calduta. Se acopera ghiveciul cu folie si se pune la lumina ( nu foarte puternica). Se indeparteaza folia cand au aparut primele frunzulite.
– cand plantele ating 8-10 cm, se raresc, oprindu-le pe cele mai viguroase.
– se transplanteaza in gradina cu tot cu pamantul din ghiveci, fara a rari plantele.Radacinile sunt firave si nu suporta transplantarea.
– daca se seamana direct in gradina, semintele se pun mai dese, deoarece atunci cand rasar plante, cresc inalte si se vor sprijini unele pe altele.
– frunzele se recolteaza tot anul, se conserva fie uscate la umbra, fie congelate.
– semintele se recolteaza la inceputul toamnei, cand culoarea lor devine cafenie.
Eu, anul acesta, am semanat seminte de marar din colectie proprie, la sfarsitul lui martie, intr-un strat inaltat. Am acoperit stratul cu folie pana cand a aparut plantutele si apoi le-am acoperit numai seara cat timp a fost frig, folosind un cadru de inaltare a foliei. Acum este des, frumos, tocmai bun de folosit.
Mai vorbim.
Gradinariti cu dragoste1