Inceputul,
acest nebun frumos al fiecarei gradini, vine incet, putin in soapta, apoi devine grabit si plin de nelinisti si de cautari, te invaluie si te patrunde pana in Spamul inimii. De multe ori vrei sa-l stergi si sa te calmezi, dar parca ceva te retine. Il pastrezi acolo, il muti si il accepti. Dar care-i Inceputul?

Cel care s-a sfarsit in toamna trecuta si si-a gasit barlog la mine in casa? Cel care a batut din picior in prag de iarna si m-a fermecat cu frunzele verzi de salata? Sau poate cel in care semintele mi-au devenit surate, bucati de suflet si de zambet?

Inceputul ma lasa pe mine sa decid, sa aleg si sa gandesc, sa devin eu eroul principal al povesti, imi sapa pe chip, urme de mirare, bucurie si admiratie.

Pentru Inceput, mi-am amanetat mainile pamantului, si-am renuntat la oja rosie de pe unghiile taiate scurt, cu speranta ca mi le voi rascumpara la inceputul iernii viitoare.
Inceputul mi-a fost prieten mereu, ii cunosc muzica si mirosul, i-am invatat ora trezirii si si cat este de setos.

Inceputul este dans, unduire, mai putin tango, dar cu siguranta mult vals, este pereche cu lumina si caldura, este copilarie si adolescenta.

Nu vreau sa il pierd, vreau sa fiu alaturi de El, sa il rasfat, sa il plamadesc cu mainile mele, sa il consider parte din mine. Poate ca Inceputul sunt eu, sau tu, suntem noi, cei cu drag de pamant si samanta. Am zis “poate”?
Nuu, este evident!

Gradinariti cu dragoste!