Anul acesta stratul meu de morcovi arata bine, nu pot zice nu, dar mai am si goluri multe in el. Si daca nu am mai pus in alta parte, macar acest strat sa fie complet si cu maxim de recolta. Stratul este lasagna si pamantul este puf, puf. Nu exista bolovani, dar am observat ca este atat de moale, ca se lasa piciorul in jos, daca incerci sa calci, senzatie pe care o ai cand mergi prin frunzele uscate.
Cert este ca, din cauza tiglelor de la baza, cartitele nu si-au mai facut de cap si ma bucur tare mult.
Si daca tot trebuiau rariti, m-am gandit sa ii repic.

Nu stiu daca merge, nu am gasit scris prin carti, dar am incercat. Am scos incet din zonele unde erau mai multi si am scurtat din radacina, un sfert si din frunze, avand grija sa las mijlocul plantei ( inima ei). Oricum, frunzele, daca le lasati ,se vor ofili , pentru ca am incercat si fara sa le rup.
Cu plantatorul am facut loc in strat, adanc cat este radacina si am replantat cu grija firisoare nevinovate de morcov. Am incercat si eu sa le scot pe cele mai firave, care incurcau pe cele mai viguroase.

Acum, mai fac o rarire, in momentul in care morcovii au o grosimea unui creion si cred ca ii pot folosi.
Voi ati facut repicatul la morcovi?

Gradinariti cu dragoste!