Despre acest minunat oțet de mere citim zilnic foarte multe lucruri, unele pot fi mituri, altele pot fi exact așa cum se scrie. În următoarea perioadă, îmi propun să verific cel puțin cinci din calitățile lui.

Din câte am studiat, majoritatea rețetelor se pregătesc din mere, apă, zahăr, drojdie.

Citește și despre Salata de ridichii negre la care că folosești acest oțet.

Problema bună este că mere se găsesc din belșug, și fără a avea pretenții să fie mari și frumoase, fără pic de stricăciune.

Chiar dacă nu avem în grădină, sigur găsim la vreo mamaie în piață, din cele nestropite.

Eu nu am respectat rețetele, și am optat pentru un oțet din cidru de mere, fără apă, zahăr, sau alte adaosuri.

Otet de mere făcut în casă
Otet din cidru de mere

Oțet din cidru de mere – Mod de preparare

Alegem mere mai micuțe, dacă s-ar putea un amestec de soiuri, care să fie dulci, să nu aibe urme de mucegai, deoarece acesta se va regăsi în suc.

Dacă aveți mai multe mere, faceți Mere uscate, sau poame.

Merele se spală, se curăță de vreo stricăciune și, cu ajutorul unui storcator, se face suc de mere.

Pentru a face oțetul, se pune sucul în sticle, însă doar până la jumătate, pentru că avem spumă mult.

Legăm sticlele cu un tifon legat cu un elastic, și le punem la fermentat, în bucătărie, la temperatura camerei.

După 10 zile, moment în care sucul se transformă în cidru, este timpul să strecurăm lichidul.

Se repune cidrul de mere în alte sticle, se pun dopuri, însă se lasă neînchise total.

Lăsăm cidrul să se transforme în oțet de mere, lucru care începe după încă 10-12 zile.

Este posibil să apară un strat albuminos subțire la suprafață ( ciuperca mamă a oțetului), însă se ridică fără probleme. Se închid sticlele, și se păstrază la răcoare.

De acum îl putem folosi, nu ca pe oțet normal, ci cu mult mai mult drag și mult mai des.

Să trecem la verificarea miturilor!