Risotto cu cotlet de porc est un meniu complet.

Orezul poate fi gătit în zeci de feluri, însă pentru a fi mâncat cu plăcere, trebuie să pui ceva suflet atunci când gătești o rețetă anume.

Risotto cu cotlet de porc, rețeta pe care vreau să vi-o împărtășesc azi, este un deliciu culinar.

În acest an am avut norocul să gătesc și la sfârșitul lunii Noiembrie cu legume proaspete.

Roșiile sunt ultimele din cele care s-au păstrat foarte bine până acum, iar ardeii cei mov, care între timp au devenit roșii, s-au “stafidit” și și-au concentrat o aroma foarte bogată. Țelina apio este și acum în grădină, morcovii la fel.

Pentru rețeta aceasta ar fi bine să facem ceva cu o zi înainte și anume, scoaterea oaselor de pe cotlet, și fierberea lor în apă cu sare, pentru a face o supă, iar carnea să fie marinată, însă merge să facem acest lucru și cu câteva ore înainte.

pilaf cu cotlet de porc si legume

Risotto cu cotlet de porc și legume – Ingrediente și Preparare

Pentru Risotto

  • 2 căni orez (230 gr)
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 1,5 litru de supă
  • sare
  • zeamă lămâie
  • ulei

Pentru sos

  • 5 felii cotlet porc cu os
  •  1 morcov
  • 1 ardei
  • 1 ceapă
  • 1 tijă țelină
  • 2 roșii

Pentru marinadă

  • sare, piper, cimbru, foaie dafin și alte condimente preferate
  • oțet balsamic
  • miere ( melasă)
  • coajă rasă de lămâie
  • ulei măsline
  • vin sau must

Carnea se curăță de pe oase. Oasele se pun la fiert în 2 litri de apă și sare, și se fierb până scade la 1.5 litri.

Se face marinada într-un castron, și se gustă să aibe un gust echilibrat, sărat-dulce-acru, și să aibe zeamă mai multă, deoarece o vom folosi la sos. Carnea se taie fașii de 1 cm, și se pune la marinat câteva ore.

Când timpul a trecut, oasele au fiert, și supa este gata, începem să facem risotto.

Risotto

Într-o cratiță se pune uleiul, și se lasă să se încingă.

Se adauga ceapa tocată și morcovul dat pe răzătoarea măruntă.

In momentul în care s-au călit, și uleiul a devenit galben, se pune orezul spălat, și se amestecă până ce acesta a absorbit uleiul.

Strecurăm supa de oase, și începem să o punem peste orez, însa cu porția. Punem un polonic cu supă, și amestecăm până este absoarbit de orez, apoi punem altul, și tot așa, până punem toata supa.

În cazul în care mai trebuie lichid, puteți completa cu apa. Gustați de sare, și puneți zeama de lămâie dupa gust. Eu l-am pus la cuptor apoi, să mă pot ocupa de sos.

Sosul

Intr-o tigaie mare, se pune puțin ulei și, în momentul în care s-a încins, se scoate carnea din marinadă cu un clește, și se pune la prăjit.

Marinada nu se aruncă!

Între timp tăiem legumele în fâșii.

În momentul în care carnea s-a albit pe toate părțile, punem legumele și sosul de la marinadă. El va da un gust delicios.

Se pune un capac peste tigaie, și se lasă la fiert, la foc mic, până ce carnea este pătrunsă. Sosul trebuie să aibe zeamă mai multă. În cazul în care se evaporă, puteți să mai adaugați vin sau sos de roșii.

Între timp verificăm risotto-ul din cuptor. Când este scăzut, și bobul este fiert, se scoate, se acoperă cu un capac, și așteptăm sosul.

Se servește orezul “îmbibat” în sos de carne, însoțit de murături asortate.

.

Bucătăriți cu dragoste!