Grădinarii care fac răsaduri proprii din semințe, știu că acestea trebuie îngrijite asemeni unor copii mici, mai bine zis, asemeni unor bebeluși, care, până prind puteri, depind numai de noi.

Nu este regulă generală că numai începătorii o pățesc, nuu, o pățim toți, deoarece, nu în fiecare an avem condiții necesare sau semințe de calitate pentru a reuși să facem din răsadurile noastre, o artă

Important este să găsim în noi dorința de a realiza acest drum de la sămânță până la răsad, apoi plantare, rodire și înapoi la sămânță. Dacă nu o găsim (pe ea, pe dorință), nu putem să credem cum reușesc grădinarii pasionați să aibă răbdarea și nerăbdarea de a pune în sol sămânță cu sământă, să le aprindă lumina seara și dimineața să le-o stingă, să plimbe la cutiile cu răsaduri din solar în casă sau dintr-o parte în alta pentru a nu le priva de condiții, să le facă ceaiuri calde și să le ude, să le eticheteze pe fiecare în parte cu etichete din cele mai hazlii, să le mângâie și să le vorbească în fiecare dimineață.

În fiecare primăvară mă las copleșită de răsaduri, ele îmi dau un motiv de fericire maximă.

Acum să trecem la ce probleme putem întâmpina la pornirea semințelor.

seminte kale

1. Semințele nu germinează deloc

Semințele nu germinează din căteva motive și anume

Temperatura este scăzută. Semințe diferite au nevoie de temperaturi diferite. Dacă varza, ridichiile, salata, kale, broccoli…germinează și la temperaturi scăzute, ardeii, vinetele sau roșiile au nevoie de 20-22 grade C, altfel ne uităm lung la ghiveciul cu pământ ( așa cum mă uit eu acum, însă nu am încotro). Deci să nu dăm vina pe semințe, dacă aceastea nu ies în timpul normal de germinare al fiecărei legume în parte.

Semințele sunt vechi. Semințe diferite au valabilitate în ani, diferită. Dacă sunt mai vechi germinează mai greu sau rata de germinare este mai mică. Păstrarea corespunzătoare este foarte importantă. Cele cu valabilitate mare se pastreză în loc răcoros și uscat. Umiditatea și căldura scade șansa unei păstrări îndelungate.

Udarea incorectă. Pentru o bună germinare a semințelor, solul trebuie păstrat umed, uniform, de aceea este bine să acoperim cu o folie sau un capac transparent ghiveciul cu semințe. În momentul în care răsadurile ies, putem folosi pulverizatorul sau metoda cu udatul de jos, din suportul ghiveciului. Dacă exagerăm cu udarea, semințele vor putrezi înainte de a ieși la suprafață.

Atenție! Nu folosiți jardiniere mari destinate cultivării florilor, pentru rasaduri firave, gen lobelii, cimbru, sau telină…pentru că, până va ajunge apa din tavă la rădăcinuțele lor firave…ne trezim cu ele uscate. Pe aceastea nici nu le putem uda cu stropitoarea, cat de delicam am face-o, le culcam la pământ și gata cu ele. Pentru acestea folosim un pulverizator foarte fin sau ghivece scurte care se pot alimenta cu apă din tăviță.

Adâncimea de semănare. Semănarea prea adâncă a semințelor face ca acestea să nu mai aibă energia de a ieși la suprafață. Trebuie să fim atenți la cât pământ punem pe semințe sau dacă punem. Sunt anumite semințe care germinează la lumină, ex. lobeliile..Ca regula generală, adâncimea de semănare este egala cu dimensiunea seminței.

2. Semințele germinează și apoi mor

Una din cauzele principale este umezeala din sol. Prea multă apă, duce la căderea răsadurilor. Trebuie să le udăm numai când pământul începe să se usuce ușor. Dacă folosim metoda cu udarea de jos, odată ce pământul și-a luat apă suficient, nu lăsăm surplus să băltească.

Altă cauză ar fi umezeala din cameră. Răsadurile au nevoie de aer și cameră aerisită. Nu trebuie să fie înghesuite, trebuie să aibă suficient spațiu să respire.

Pământul folosit la producearea răsadurilor trebuie să fie sănătos. Noi folosim pământ de grădină și compost sau mraniță, peste care a trecut soarele și înghetul. Altă sterilizare nu-i facem. Dacă vreți să o faceți, puteți opări pământul sau coace pe foc ori în cuptor.

3. Răsadurile mele nu mai cresc. Pfoa! De câte ori nu mi s-a întâmplat…

Prima dată am crezut că nu am avut pământul bun, deși, acelaș amestec îl folosisem și la roșii și acestea își luaseră avânt nebunesc. Apoi am crezut că soiul este de vină…în fine, după un studiu bun, mi-am dat seama că greșam la temperatura la care le țineam. Aici mă refer la ardei și vinete. Da, pentru acestea iți trebuie caldură constantă, fără doar și poate. Dacă nu o ai, răsadurile rămân mici și îți provoacă tristețe maximă.

Altă cauză poate fi deficitul de nutrienți. Dacă pământul folosit este sărac, nu are în compoziție nici compost, nici mraniță, puteți să vă confruntați cu o stagnare a răsadurilor. Dacă excludeți factorul de mai sus, încercați un fertilizator din ceai de coji de ceapă, urzici, etc.

Udarea excesivă a solului, poate fi și ea o cauză. Pământul se tasează, oxigenul nu mai ajunge la rădăcini și plantele stagnează. Verificați solul și dacă este așa, încercați cu o furculiță aerisirea lui.

4. Răsadurile sunt înalte, subțiri și etiolate

Lumină, lumină și lumină! Dacă punem răsadurile într-o cameră, departe de geam, sau mai jos de pervaz, ori pervazul este îndreptat către nord, sau sunt dese și lumina nu ajunge la toate în mod egal, acestea se vor alungi, clar.

Pentru a evita această situație, căutăm exact locul ideal, înainte de a apuca de semănat. Un geam luminat cel puțin jumătate de zi, într-o cameră cu căldură, constitue idealul situației, sau o răsadniță încălzită cu lumină naturală, care este de vis, deasemenea. Se mai pot folosi anumite trucuri cu folie de aluminiu care să adune lumina și să o trimită către plante.

Dacă optați pentru lumină artificială, situația se schimbă, însă aveți și acolo grijă la distanța becului și la desimea plantelor în ghivece. Acestea nu trebuie să concureze pentru lumină.

În momentul în care răsadurile au crescut și încep să se îndrepte către lumină, rotim ghivecele cel puțin o dată pe zi. Astfel ele vor deveni drepte și mai viguroase.

În zilele cu soare și vreme bună, putem să începem să mai scotem răsadurile mărișoare, la aer, astfel le călim și le pregătim pentru plantatul în grădină. Atenție! Dacă soarele este puternic, nu lăsăm răsadurile firave direct sub razele lui, pentru că se pot arde. Gândiți-vă mereu la asemănarea plăntuțelor cu copiii mici. Grijă mare!

Grădinăriți cu dragoste!