Cat poti sa tragi de suflet, astfel incat sa nu para a fi un elastic strans pe inima ta care se chinuie sa nu iti iasa din piept in anumite clipe? Un metru, doi, trei si tot mai merge, apoi revii intr-o stare de liniste mult asteptata, dar pregatita sa o iei de la capat in orice zi.

Uite asa a trecut si vara asta, nu stiu cand, nu stiu cum, dar clar am simtit-o mai aprins decat alte veri. Frumoasa povara pe care o simti odata cu parul zburlit pe tot corpul, atunci cand esti de fata la evolutia fireasca a copiilor tai, te face sa simti ca familia este cel mai frumos dar. Si chiar este.
Auzi zornaind in ei, visele si grijile, le simti sperantele inocente umbland ca nebunele in cautarea si gasirea sinelui si te intrebi unde te afli tu in acest film. Esti un actor secundar dar cu reale sanse de Oscar sau un figurant, asteptand sa ai un rol cat de mic, daca nu azi, poate maine..

 

Dar parca adusesem vorba de vara.
Rapida, surprinzatoare, cateodata nemiloasa, a venit rapid, a stat ce a stat fara prea multe vorbe si a chemat toamna sa o inlocuiasca incet-incet, ca si cum ar fi obosit mai repede ca in alti ani. Cand gradina noastra s-a gandit ca este timpul sa isi etaleze luxul, deja a fost prea tarziu. Nu ne plangem, o lasam pentru anul viitor, acum sufletul nostru este inchiriat, ne multumin cu ce avem si …muncim in continuare, intr-o frumoasa dependenta trupeasca si sufleteasca.

Imi plac lucrurile marunte si migaloase, unde stai pe un scaun sau pe o buturuga, miinile isi vad de treaba, lasand mintea sa zboare unde are cale libera. Imi place sa desfac teci de fasole sau sa adun seminte, bob cu bob, culoare pe culoare si soi pe soi. Este minunat!

 

 

Simt ca lucrurile incep sa se puna cap la cap, gradina sa isi spuna ultimele cuvinte si cat de curand sa tragem linie si sa scriem concluzii finale, asa cum sta bine gospodarilor :))

 

Poate ca inima si mintea ajung in final sa se coordoneze intr-un parteneriat, dar sufletul…sufletul tot ca un elastic ramane, se dilata si se umfla in pene, se contracta si adoarme.