CUM SE FACE, RETETE

Unt de Nuci – Reteta

Toamna asta, când ploioasă, când frumoasă, când săracă, când bogată, vine mereu cu rețete noi și mai ales cu dorința de a redescoperi gustul cât mai fidel al fructelor și legumelor. Am învațat să facem și să ne obișnuim cu gemuri și dulcețuri din fructe adevărate, nu din resturi, siropuri din suc și pulpă 100%, nu din concentrat de glucoză, acum vreau să vă învăț cum se face untul de nuci.

Acest unt poate înlocui cu mare succes, și fără îndoială incomparabil superior din punct de vedere al sănătății, untul din lapte.

Eu folosesc nuci neapărat organice, culegându-le din livada proprie, însă se pot folosi si alune sau semințe cumpărate.

untul de nuci

Untul de nuci – Cum se face

Nucile se prăjesc în cuptor, nu foarte mult, doar cât să înceapă să le pocnescă cojile. Se scot din cuptor și se lasă un pic la răcit, nu de tot, doar cât să se poata lua în mâini, făra să ardă să se curete de coji. Astfel vor rămâne albe și frumoase. Cât sunt calde, se pun într-un robot de bucătărie și astfel se începe prepararea untului în sine. Se dă drumul la robot și se lasă să meargă în jur de 1 minut, până când nucile se mărunțesc și încep să se ridice pe pereții vasului.

Luați o lopețică de lemn și dați cu nucile jos de pe pereți, dați iar drumul la robot câteva secunde până ce vor ridica iar și repetați operația aceasta până când uleiul din nuci va începe să se elibereze.

In acest moment, nucile dure si scorțoase vor deveni o cremă, care încet-încet va căpăta o consistență de unt. In cazul în care doriți să puneți un pic de sare, o puteți face, dar recomand din cea fină și nu multă. Gustați întâi și dacă mai este nevoie, mai puneți apoi.

Untul de nuci se răstoarnă într-un borcan și se depozitează în frigider.

În jurul acestei rețete se pot face variațiuni de gust sau arome. Untul se poate îndulci cu miere și aromatiza cu cacao, se poate face combinație de nuci și semințeturi, secretul este ca nucile să fie ușor calde, să elibereze uleiul rapid, astfel vă vor trebui minute în șir să robotiți.

Atenție!

Nu se folosesc nuci noi, neuscate în prealabil, deoarece va rezulta un produs amar.

Cu acest unt de nuci, nici medicul stomatolog nu va mai putea interzice alunele celor cu dantura mai sensibilă.

 

Bucatăriți cu dragoste!

Rating: 5.0, from 5 votes.
Please wait...