“Omul nu este o creatură specială, așa cum avem tendința de a ne considera. El face parte din natură, iar natura, pur și simplu, se joacă cu el.
Stăm cu picioarele ancorate bine în realitate, dar dacă doar un moment, nu am mai considera că aceasta realitate ar veni de la sine, atunci, tot ce apare în fața noastră, este ceva absolut miraculos.
Ne apucăm cu ghearele de orice imagine care ne trezește creativitatea adormită în noi, ne creem grădini care sa fie baza ideilor și dorințelor nostre de a ne folosi de natură, în favoarea noastră.”