Portile se inchid cu un zgomot usor, lasand in urma lor o lume reala, uneori prea grea, uneori obositoare, dar de cele mai multe ori prea umana. Acum am nevoie de altceva, imi este greu sa definesc ce, poate o imagine, poate o vorba, poate un praf magic, oricum ceva ce ma face sa intru in

“genul meu de fericire”.

Pajistea verde din fata casei, incepe sa faca legatura intre cele doua lumi din capul meu. Pilcurile de nasturasi si papadie dau o alta dimensiune gazonului clasic.  Este momentul Inceputului, poate cel mai frumos, cand nu vrei sa stii despre vremea care va sa vina, sau ce intamplari iti vor schimba gradina, acum este momentul cand te hranesti cu sperante, cu imagini din viitor, cu planuri pe care le-ai nascocit toata iarna, cand te uiti la un butas prins de tine, si il vezi deja mare, gata de modelat.

Este momentul cand rasadul, precum copilul mic, te doreste sa fii langa el cat mai mult timp, sa-i alegi scutecul si sa ii stabilesti radacinile, sa le bibilesti trupurile cu plamadeli si baite. Cand timpul o va hotari, si rasadul va deveni o planta cu care sa te mandresti, isi va stabili propriile reguli, asa ca in viata.

Este momentul cand poti transforma un petec de pamant intr-o gradina, poti trece de la linii drepte, la forme undulate, de la siruri trase cu sfoara, la palcuri puse strategic.
Sunt hotarata sa renunt la straturile drepte si rigide, la randurile plane cu dimensiuni egale. Cine sunt eu sa modific forma pamantului cu sapa, sa aduc pamant de sus in jos sau de jos in sus, pana devine teren ?
Corpul uman este armonios faurit, din curbe unduitoare si ridicaturi, creierul nu este plat, are, asemeni unei nuci, forme de munti si vai, si asta nu-l impiedica sa ne sustina viata.
Inima are forma de para, ce se potriveste perfect in causul palmelor, si asta nu o impiedica sa ne sustina sufletul.

Este momentul cand invelesti cartoful intr-o frunza de tataneasa si il ascunzi in pamant sau fan, fara sa te gandesti la gandacii care ar putea sa ii viziteze in vara.

Este timpul cand provocarii alese in iarna, vreau sa ii dau viata. Am incercat sa ii fac rasad, dar am pastrat seminte si pentru pus direct in pamant. O studiez si scriu despre ea, doar este o provocare, si daca vreau sa vad dincolo de ea, vad prietenie.

Asa cum in spatele celor doi ochi albastri, descopar in fiecare clipa o bunatate nemarginita, asa incerc sa descopar si sa vad dincolo de imagine.
Dincolo de banca, vad momente de relaxare, dincolo de buturugi vechi, lasate in pace cu anii, vad compost, dincolo de compost, vad pamant.
In spatele gardului de nuiele, vad pricepere, vointa si dragoste, dincolo de straturi inaltate, vad munca si dorinta.

Este momentul cand ne pregatim armele pentru noul an gradinaresc, ne facem macerate, amestecuri de pamant, solutii mai mult sau mai putin complicate sau ceaiuri, facem inventarul plantelor de leac si ni le dorim cat mai aproape de noi, facem schimburi de seminte si cautam sfaturi si multe informatii. Oh Doamne, cate intrebari avem de pus si cate raspunsuri asteptam!

Si pana la urma, nu conteaza daca in spatele acestor simtaminte sta praful meu magic imaginar, il primesc cu drag, atata vreme cat ma face mereu sa imi regasesc genul meu de fericire.

Gradinariti cu dragoste!