Am pornit în acest an intr-un proiect de grădină, proiect care îşi doreşte să elimine parțial săpatul, mai ales cel cu cazmaua.

Cu securea și fierăstrăul de mână, cu filetanta și “negresele”, cu blăni mai vechi, ce și-ai trecut gloria și țăruși făcuți anul trecut dintr-o salcie bătrână, îmi petrec clipe de fericire, chiar dacă oboseala își face apariția după câteva ore de muncă.

 

Ne-am definit clar straturile și aleile destul de generoase. Împotriva buruienilor care ne-au dat de furcă anul acesta, am pus un strat de carton gros și apoi un strat de mraniță cu o grosime intre 5-10 cm.

Ideea este ca acest strat să înghețe si să se curețe de eventuale oua de bestiuțe, cartonul să înăbușe buruienile de sub el și totodată să păstreze o căldură rezonabilă râmelor care trebuie să devoreze și resturile vegetale și cartonul şi să îşi facă datoria de muncitoare ale pământului.

Unul dintre straturi îl voi considera drept un experiment, deoarece, am înlocuit cartonul cu o velinţă de lână, fără culori chimice, velinţă care şi-a făcut de trebuinţă o perioadă bună de timp, iar acum şi-a găsit sfârţitul într-un mod cât de poate de onorabil. Lâna conţine cheratină, iar cheratina conţine carbon şi azot în cea mai mare parte. Se descompune mai greu şi este un material care reţine foarte bine apa în firul ei.

Imi sunt foarte dragi şi vremea bună ţine cu mine, lăsându-mi căldura necesară să pot lucra în voie.

 

Urmează să îmi fac planul ce legume voi cultiva în ele şi cât din fiecare, deoarece lucrez în paralel şi la un management al cultivării per persoană, pentru că mi se pare un lucru foarte important.

În următoarea postare voi scrie despre acest lucru, deci ţineţi aproape 🙂