– Piu, piu, piu, se auzira cateva sunete usor tipate din umbra unui urias dovlec, ce reusise cu darzenie sa ocupe jumatate din gradina cu vrejii lui vrajiti, si poate ca ar fi ocupat-o in totalitate daca o foarfeca buclucasa nu i-ar fi taiat avatul obraznic. Din trei seminte puse direct intr-o gramada de gunoi putred si negru ca abanosul, rasarisera trei plante frumoase ce cresteau exact ca vrejul de fasole din povestea cunoscuta.
Curand ocupase toate spatiile dintre vinete si rosii, ardei si castraveti. Nici nu stiam ce sa fac, parca as fi vrut sa il smulg din radacinile care se formasera la fiecare nod ajuns pe pamant, parca as fi vrut sa acord o patura umbroasa pe solul dintre legume…Decizia mi se paru grea, si dorinta mea a lua o hotarare nu se putea materializa.

Vazusem la televizor, undeva in Irlanda, o gradina mare si plina de mingii portocalii sau gri. care rotunde, care brazdate de cute asemeni picioarelor de copii mici, ce dadeau o nota ireala imaginii de ansamblu.

Inchisai ochii pentru a doua oara si fara prea multa greutate recunoscui parfumul inconfundabil al feniculuilui. Sunt foarte sigura pe mine ca l-as recunoaste in orice colt al lumi. Are o eleganta deosebita si de cele mai multe ori simt ca ma face un om mai bun decat eram cu o clipa mai inainte.
Pleiada de rosii se arata prea imbelsugata si parea ca niciodata, nimeni si nimic nu ar fi indraznit sa le atinga frumusetea.
Nuuu, nu sunt ale mele…imi frecai ochii, scosai din buzunarul sortului de blugi, carnetelul mic, cu coperti rosii care imi suporta creionul ascutit zi de zi si facui o schita a spalierului care sustine rosiile. Lemn si sfora, lemn si sfoara..asa pe sufletul meu! Eu de ce nu m-am gandit la treaba acesta?
Undeva, intr-un cotlon al sufletului aveam o amintire legata de forma unei rosii, o forma ciudata care aducea a para, dar cu santuri adanci, forma care imi luase mintile de cum vazusem un cos plin de ele intr-un market din Paris ( intr-o poza bineinteles) dar care imi deschisese dorinta de a le cultiva.

– Oare nu am pus si eu seminte din acest soi intr-un paharel cu pamant? Ma intrebam singura, dar nedumerirea imi tintuia memoria care imi juca feste. De ce seamana foarte mult cu ce imi doream eu?
Parca se facea ca o alee se serpuia in fata mea, pe partea dreapta levantica aproape ca incepuse sa se treaca…si foarfeca cea buclucasa incepu sa taie si ultimele fire care se tineau batoase in adierea vantului.
– De ce Provance-ul asta a devenit altarul lavandei, cand si cum a inceput totul, ma trezii intreband o doamna cu palaria de pai legata cu panglica de culoarea nisipului?
De unde aparuse si cum imi dadea asa un sentiment de liniste, nu eram in stare sa realizez. Continuai sa tund lavanda si sa discut cu acea doamna, ca si cum ne cunosteam de o viata. Merseram spre casa, o casa de niciunde si pasii nu puteau inainta normal. Ma intorsai in gradina cu ardeii iuti care erau in plin rod, iar culorile diferite si formele ciudate ma facura sa regizez reteta unui sos picant cu care sa ma pot fali.

Luai aparatul de fotografiat si incercai sa pozez, insa nu reuseam sa fac nici un cadru sa ramana intiparit. Ce se intampla, unde greasesc? Lumina este buna si chiar nu vad motivul…
O bolta de trandafiri se vedea in departare si imi trecu prin cap sa tund florile ofilite, daca tot sunt cu foarfeca la mine. Nuu, nu am timp acum. Nu pot sa ma adun, nu pot sa plec, nu pot sa raman, dar imi inchid ochii pentru a nu stiu cata oara si imi place senzatia de odihna pe care o simt.
Asa o gradina mare cu legume si flori ar fi fost considerata Raiul pe Pamant, in mintea mea!
Ma simt straina pe jumatate si am stania senzatie ca apartin numai cu o parte din mine acelui Rai.
In linistea calda a acelui loc incepura sunete deranjante sa se auda.

Degetele mainii aproape amortite cautara disperate tastele mobilului care isi pusese alarma la treaba. Ma ridicai pe jumatate si zambii, o clipa, doua, trei.
– De ce zambesti? Ai visat ceva frumos?
– Daaa, am fost calatoare intr-o gradina de vis :))))))

Am scris acesta mica poveste pentru provocarea lansata de Green