Anul acesta am reinventat salata si gradinaritul .
Mi-a placut titlul unei postari care spunea ca “planteaza, mananca, repeta!”
Am gradina plina de rasaduri mari, rasaduri mici, vase pline cu seminte abia puse. Am facut chiar o campanie de “dat o utilizare”a vaselor de orice fel. Jardiniere nefolosite, ghivece urate, vechi, sparte, galeti si cutii de lemn fac anul acesta culcusiul insamantarilor mele de vara.
Pun mereu seminte si nu ma mai satur. Culeg dovleceii din gradina si apoi ma duc sa vad noile plantute in ce stadiu sunt. Castraveti am in toate fazele, culeg, mananc, plantez si insamantez.
Este fabulos sa trec de la un nivel la altul. Semintele de salata germineaza in 4 zile, cred, acum le pun, acum rasar.
Gulioarele albastre si gulii verzi incearca sa razbata pamantul dur din gradina. Cand vor mai creste un pic am sa le raresc si transplantez poate intr-un strat cu sol mai bun.
De ce rasaduri?
Acum imi dau seama ca am o mie de motive sa fac rasaduri de radacinoase, de mazare, de fasole, de castraveti. Gradina imi arata singura cu degetul unde sa mai pun un rasad de sfecla rosie, un cuib de fasole, doua plante de porumb….Spatiile ramase libere in urma recoltarii sunt minunate pentru reumplere.
O noua generatie de morcovi apare la orizont. Primii au facut deja deliciul ghivecelor sau salatelor de pe masa noastra.
Spuneam ca am reinventat salata. Da, anul acesta avem salata fara limite, rosii, castraveti, sfecla rosie cruda si taiata felii subtiri, subtiri, frunze de varza si frunze de bob, marar, salata si spanac tinere, frunze crude de ceapa si orice ne face cu ochiul in gradina, umplem cosuletul, un dressing bun si astfel salata nu se mai mananca cu lingura ci cu castronul ( vorba din batrani).
Cand il intreb pe Gioni ce mancam azi, el imi raspunde “orice, nu conteaza, salata sa fie :))”
Fasolea aceasta este generatia a trei si nu ma opresc aici. Nu pun multe boabe, dar pun esalonat.
Deci lista de insamantari succesive cuprinde : salata verde, mazare, fasole pastai, gulii, sfecla rosie, marar, morcovi, porumb dulce , castraveti, dovlecei…. si ce mai vrea fiecare in gradina lui de vis.
Anul acesta am reinventat gradinaritul meu, am puterea de a schimba pamantul, am puterea de a trece de limitele de timp si este minunat. Gresesc, nu ma plang si trec mai departe,
Aceasta este o hrana a sufletului meu.
Gradinariti cu dragoste!