Poate ca as fi trait mult si bine fara sa descopar locul meu zen, in lumea aceasta inconjuratoare, sau poate ca as fi dat vina pe natura in general, iubirea de natura mai precis, pentru sentimentul pe care il am atunci cand dau piept cu bucata aceasta de lume. Dar nu, nu este acelasi lucru.

Am avut ocazia sa colind muntii, campiile, dealuri cu pomi fructiferi, dar cel mai mai mult ma ” intimideaza” daca pot sa descriu asa, o bucata de lume cultivata de Gioni cu meri si pruni, sfarsita de un paraias ascuns in munte si tinut in brate de un deal mai inalt, care ne sta strajer si ne ocroteste  ca pe niste copii.

Puterea de a ma linisti este nemaipomenita si as zabovi in acest loc ore in sir. Ma incarc pozitiv de la copaci, de la frunzele uscate ce tapeteaza drumul, de la cantecul pasarelelor, de la clipele de odihna necesare din cand in cand, datorita urcusului….de la muschiul verde pictat pe majoritatea copacilor, semn ca nordul este “intr-acolo”.

 

Povestea mea cu zen si zan, imi da lumina si siguranta, o clipa si un zambet imi sunt de ajuns pentru o intreaga zi.

 

 

Povestea muschiului de pamant si sol, am sa vi-o spun data viitoare, pana atunci il maruntesc si il usuc si tin bine de el….

 

Gasiti-va locul zen, zanul sau zana, iar daca ati facut-o deja, spuneti cu voce tare!