Care a fost clipa?

Eram pe un peron, așteptând trenul către Craiova. Am mers la chioșcul de ziare, și am zărit primul, sau printre primele numere ale revistei Grădina mea de vis. Am cumpărat-o, și am început să o răsfoiesc. Aceea a fost clipa când mi-am dorit o grădină. Cu cât răsfoiam mai mult, cu atât îmi doream mai mult. M-am suit în tren, și cred că a fost cel mai rapid drum, nu știu când am plecat, nu știu când am ajuns, cert este că am citit revista din copertă, în copertă, inclusiv cuprinsul și numele persoanelor care au redactat-o. Am rămas cu dorința arzătoare de a citi și următorul număr, apoi următorul…

Astfel că, până am avut prima mea grădină pe sol, am avut destule încercări de grădini de cameră, de terase, și o colecție mare de reviste. Iar când am avut-o pe cea adevărată, am simțit cum este să fii în locul, în care nu se așteaptă nimic de la tine, locul în care ești liber să fi tu, locul unde tu îți scrii povestea.

Grădina văzută prin ochii grădinarului, este diferită de cea văzută prin ochii unui vizitator, pentru că, în mintea ta, tu transformi obișnuitul, în extraordinar. Asta îți dă un sentiment de împlinire. Roșiile tale sunt mai ceva decât ale celorlalți, ardeii tăi au un aspect mai lucios, vinetele sunt mai dungate. )))

Clipa nu vine dacă nu îi pregătești locul în sufletul tău, dacă nu sădești o sămînță acolo, lăsând-o să înmugurescă.

Clipa poate să se transforme în țel, și țelul să ajungă plan, iar planul…să devină vis împlit.

Trebuie să cauți inspirație, apoi să devii tu punct de plecare pentru călătoriile altor oameni, și să îi încurajezi cu vorbe și sfaturi. Așa se creează legături durabile, pentru că suntem niște povestitori, de felul nostru, însă trebuie să alegem povestea bună, și pe cea pe care o ascultăm, și pe cea pe care o spunem.