Nu m-am luptat niciodată cu gânduri de neputință, cu fantome închipuite pe care să dau vina că îmi stau în calea visurilor mele. Gândurile mele, 100, 1000, sau mult mai multe, gânduri care îmi trec prin cap dimineața, la ivirea zorilor, sau seara, când corpul se gândește dacă să urle și să se târască printre straturi, sau să lupte cu ținuta delicată impusă de peisajul care îți șterge imaginea de făptură pusă în slujba pământului,  se clădesc unul lângă altul și devin imagini.

   Nu ți s-a întâmplat să ai întipărite în minte, nu numai momente inedite, ci și fragmente de peisaj, colț de grădină, rufe aranjate frumos pe sârmă și prinse cu cârlige de lemn?

Nu ți s-a întâmplat să rămâi mut în fața unei piramide făcută din lemn, încărcată luxuriant cu trandafiri, mazăre sau clematite obraznice?
Uimirea moare repede, însă imaginea rămâne, apoi vine dorința de a avea. Aici am vrut să ajung!
Dorința este dovada că sufletul iși caută împlinirea. Dorința mea iși caută cu înfrigurare, printre clipe de realitate marcate prea brutal de oameni, momentul meu spiritual.

             Mașinăria pe care am învățat să o mânuiesc cu o dexteritate deja devenită rutină, îmi ține de urât și mă ajută la fel de mult ca orice greblă sau săpăligă, fără de care grădinăritul este doar poveste. Chiar dacă este vorba de bormașină sau de trimmer, aceste mașinării îmi acordă independență, ceea ce este în avantajul meu. Nu aștept. Așteptarea costa timp și timpul este mai scump decât aurul.

           Intrăm amandoi cu bocancii în multitudinea treburilor, ne luam pauză pentru a ne plimba sau ține de mână doar o clipă, apoi continuăm, ne strigăm în ajutor, însa, am învățat că independența ne ajută. Lucrul cel mai important este faptul că dorința lui este lege pentru mine, iar dorința mea este lege pentru el. Poate că ăsta este secretul fericirii într-o relație în doi.

             Dorința trebuie strigată în gura mare și apoi trebuie împlinită. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne-o omoare din fașă. Lupta face parte din secretul caștigului.

       Am devenit grădinăreasa care poate să facă orice vrea, și pentru că mi-am caștigat aceasta independență, punând mâna pe filetantă, ciocan, bucăți de blăni vechi, ștacheți plini de cuie, fierăstraie de mână, șuruburi felurite, bardă și multe altele. Am scos cuie, am tăiat lemn, am cosit iarbă, am îndoit la sârmă și astfel mi-am găsit modul meu de a mă exprima. Este o modalitate de a fugi de rutină și, chiar dacă nu imi ies toate ca după soare, sunt faptele mele și le iubesc.

     Grădina are nevoie de mine, la fel cum și eu am nevoie de ea. Grădina-copil așteaptă mângâiere și o aripă pusă deasupra ei. E vremea când nu poate fără mine și va veni vremea când mă va răsplăti.

Grădinăreasa care poate să facă orice vrea, sunt eu, tu, dar poate fi și cea de lângă tine! Ajut-o, susține-o, fă-o să iși dea seama că are mâini magice și lasă-o să te vrăjască!