Cum plantăm un pom după metoda Ellen White

Azi nu vă descriu cum plantăm un pom, după o metodă comună, ci vă arăt cum plantăm un pom fructifer, după metoda Ellen White.

Ellen White a fost o personalitate care a trăit în anii 1800, o pionieră creștină, și cofondator a Bisericii Adventiste de ziua a șaptea.

Ca o grădinăreasă atrasă de metode primitive de grădinărit, de leacuri de grădină pe care să le pot face cu mâinile mele, din ceea ce mă înconjoară, metoda asta de plantare m-a fermecat, iar din clipa în care am vizionat un videoclip cu exemplu, am decis să o folosesc și eu, măcar la unul, dacă nu la doi pomi fructiferi, pentru că nu, nu este o metodă ușoară, și nici la îndemâna oricui.

Ellen White a avut o viziune, cum se spune în scrieri, în care a reușit să aibă o imagine asupra unui mod de plantare a unui pom fructifer, imitând foarte mult natura, în special condițiile din pădure, însă a pus metoda în aplicare și la legume, precum roșii, ardei.

Înainte de a spune pas cu pas, cum plantăm un pom, așa cum am înțeles eu, pot să fac o apreciere în mare a metodei Ellen White, doar pentru a vă face o idee.

O groapă imensă de circa 1mc, din care scoatem solul pe straturi, separat, și îl înlocuim cu un amestec din tot ce ne poate da natura mai prețos: pământ de frunze, compost, coji de ou, făină de oase, apă de mare, pietre, crengi în descompunere, o parte din solul de la suprafață, sol de mijloc, gunoi de grajd, pământ de râme, mulci din frunze, resturi vegetale.

Este o plăcere să organizezi o asemenea plantare. Faci ceva ce va conta, și pentru tine, și pentru copii și nepoții care vor veni.

Chiar dacă nu avem tot ce scriu aici, important este să găsim variante înlocuitoare.

IMPORTANT

Se bătătorește foarte bine fiecare strat, pentru ca solul se așează cu timpul, și nu trebuie să existe o discrepanță mare de nivel.

Mai jos, am făcut o schiță de mână, așa cum am plantat noi.

Avem nevoie de :

2 Găleți cu pământ de frunze, sau pământ de pădure

2-4 Găleți cu compost, în funcție de cât de gros este stratul de sol bun de la suprafață.

2-3 Căni de pudră de coji de ou, cenusă de oase, sau gips, pentru calciu și fosfor (dolomită)

1 Litru apă de mare, sau soluție făcută din 1 lingură sare de mare la 1 litru apă.

1 Găleată cu gunoi de grajd

1 Găleată cu pământ de râme

Resturi vegetale (alge), frunze uscate, (paie, fân)

1/2 Găleată cu pietre mai mărunte, o piatră mai mare pentru ancoră, plus cateva mai mari, pentru pus deasupra mulciului.

METODA DE PLANTARE ELLEN WHITE

  1. Facem o groapă de aproximativ 1m x 1m, cu adâncimea de 1m. Scoatem stratul superior de pământ negru într-o parte a gropii, iar stratul de mijloc, al doilea, separat, iar stratul de lut de la adăncime, separat.
  2. Stratul de sol superior se amestecă cu pământul de pădure, compostul, amestecul de coji de ouă pisate,1 litru apă de mare, făina (cenușa) de oase, sau gips, dolomită.. ce avem, apoi amestecăm totul.
  3. Punem jumătate din amestecul de mai sus la baza gropii, și important, bătătorim foarte bine stratul, cu picioarele.
  4. Punem un strat de pietre mici, peste ele o parte din solul mijlociu, și bătătorim bine.
  5. Pentru punga de aer necesară bacteriilor aerobe din sol, facem un strat de crengi uscate, care, odată ce încep să se descompună, vor forma pungi cu aer.
  6. Peste crengi, adăugam sol din stratul de mijloc, până la înălțimea la care este necesară plantarea pomului, astfel ca punctul de altoi să fie la suprafață, chiar mai mai sus cu 2 cm, deoarece solul se mai lasă.
  7. După ce am aproximat înălțimea, avem nevoie de o piatră mare pentru a planta pomul pe ea, fix ca o ancoră, pe care desfășurăm rădăcinile.
  8. Acum este momentul să adăugăm jumătatea cealaltă de amestec de sol bogat în toate. Bătătorim foarte bine pamantul.
  9. Odată ajunși la nivelul inițial al pământului, începem să mulcim copacul.
  10. Cu solul lutos scos de la baza gropii, facem un “guler” de jur-împrejurul pomului, care va reține apa în interior, în special dacă terenul este în pantă (atunci insistam cu gulerul, la partea din vale)
  11. Împrășiem de jur împrejur gunoiul de vacă, sau cal, peste el punem pământul de râme, apoi resturi vegetale, iar la sfârșit fân sau paie, sau frunze uscate.
  12. Peste tot mulciul, punem câteva pietre mai mari.
  13. Udăm bine cu 10-15 litri apă, dar continuăm și în zilele următoare.

Acum avem de așteptat să se prindă, să crească și să ne bucurăm de roadele lui.

După metoda Ellen White am plantat 2 pomi fructiferi, un piersic și un prun.

Grădinăriți cu dragoste!