De la pamant incepe totul.
Niciodata nu am avut indoiala ca ar fi altfel. Il caut mereu pe cel mai bun si il pun deoparte. Este al meu. Il cercetez, sa fie frumos, sa miroase a reavan, sa-mi treca printre degete sau cum se mai spune, sa fie intr-un mare fel.

Il cern de fiecare data, printr-o sita nici prea deasa, nici prea rara, atat cat sa-mi placa. Asta-i important.

Este moale si cald, este negru si primitor. Are prin el resturi fine, nedescompuse total de crengute sau frunze uscate, ici colo coji de oua.

El imi va vraji semintele sa germineze.
Ce rol am eu? Eu sunt un gradinar umil care le uneste, dar care va primii feedback-ul de mai apoi.

Gradinariti cu dragoste!