Ziua e lungă, dar oricâte minute ar fi înșirate în ea, tot nu ajung pentru marea desagă a treburilor care ne sunt date în grijă.
Minutele trec, și numărul pașilor întrec maratonul gândurilor, nu mai știm unde încep și unde se termină îndatoririle.
Ne împiedicăm de noi înșine, ne întoarcem din drum, uităm adesea ce am avut de gând să facem și disperarea pune stăpânire pe noi.
Roșiile‘ s coapte, vinete la fel, ardeii rup crengile care deja atârnă până la pământ, castraveții se măresc fără voia mea sau cred că nici a lor, prunele sunt în dușmănie, și toate vin ODATĂ.
Căldură îmi paralizează simțurile, picioarele nu mă mai ascultă, nici măcar conștiința nu mai ține cu mine, dar trebuie.
Știți cu se spune, ” trebuie să le facem cum o’m știi ” .
Iarba este pârjolită, florile nu-ș mai au rostul într-o curte care urlă după apa cea care este atât de puțină, încep să mă cert cu vara, și prevăd că nu am nici un căștig în lupta asta.

Grădina mă vindeca.

Mă uit cu ochii, și nu îmi vine să cred, un frumos ardei verde care se face mov și apoi roșu.

Ce am făcut eu oare să am parte de așa o minune în gradina mea?

Mă uit uimită la firele care s-au umplut de roade, și acum au început să se ofilească și disper.

Unde este entuziasmul meu de la început de vara?


Parcă nu mai știu de mine, am început să prefer o primăvară verde și crudă, decât o vara toridă și secetoasă.

Roua care îmi oblojea piciorele dimineața, s-a prefăcut în ceva aspru și țepos.

Nici nu stiu când s-a întâmplat, nici nu a durat prea mult.

Aștept să vina seara să pot respira, să pot spera la gradina un pic mai vioaie. În suflet îmi apar și îmi dispar licăririle de speranță, poate un nor, poate un tunet, vă fi al meu, vă fi al ei……

Grădina mă vindecă.

Cu fiecare formă care poate ar fi dat mai mult dar nu s-a putut, cu fiecare nuanță pe care o descopăr, cu fiecare gust nou care mă îmbie, mă redescopăr pe mine.

Leru-i ler, îmi vine-n gând,
Trupul să mi-l fac pământ,
Iară sângele suroie,
Să-l prefac în multă ploaie!!

Gradina ma vindeca.
Imi ia cu mana macar pentru cateva clipe, acel ceva ce nu sta bine, ceva ce nu este la locul lui.


Grădina mă vindecă.

Îmi ia cu mâna măcar pentru câteva clipe, acel ceva ce nu stă bine, ceva ce nu este la locul lui.

Natura se joacă cu noi, face pe copilul răsfățat, sau pe bătrânul căpos care trebuie convins cu cuvinte bine alese.

Ne dă cu o mână, ne ia cu două, ne lasă să ne bucurăm o clipă, ne arde cu palme pentru zile întregi, și toate acestea, să ne arate că ea este stăpână dar, mâine vă fi o altă zi și poate …

Grădinăriți cu dragoste!