Acum, asa cum am aratat in postarea cu tocatorul de resturi de gradina, am reusit sa imi fac o gramada buna de tocatura de crengi fel de fel, asta incluzand si uricioasele corzi de vita de vie taiate la inceputul primaverii, si sa pot sa imi satisfac si o alta curiozitate de a mea, cea cu realizarea compostului rapid, in 18 zile.
Update – Compost rapid – rezultatul
Asa ca am studiat un pic metoda si am facut proportia 20-30 parti carbon, acesta reusind sa il adun din tocatura de crengi si deseuri de carton si 1 parte azot, acesta adunandu-l din resturile alimentare, care au avut mult zat de cafea :)), o galeta de balegar si ceva urzica verde.
Am facut gramada, dar nu am respectat regula cu inaltimea, care ar fi trebuit sa fie de 1,50m, insa am incercat sa repar neajunsul cu acoperirea gramezii cu o folie, astfel incat sa tina caldura necesara.
Am udat bine de tot amestecul si asa acoperit l-am lasat 4 zile, fara sa il deranjez.
A urmat intorsul din 2 in 2 zile, pana la a 18 zi:)))
Inainte de a-l intoarce prima data, am cercetat un pic temperatura din interiorul gramezii, care nu trebuie sa depasasca 60-65 grade. Am introdus mana pana la cot si a fost cald, dar nu cat sa nu suporti…deci sub 50 grade.
Daca nu va depasi 50 grade, nu se distrug semintele de buruieni, dar, avand in vedere ca nu am pus nimic care ar pune in pericol, inafara de cateva frunze de urzici, nu imi fac asa griji mari.
Cu zi ce trece compostul incepe sa se inchida la culoare si ma bucur tare mult.
Mai am 10 zile :))
Vor urma cateva update-uri cu rezultate.
Gradinariti cu dragoste!