Niciodată, în ultimii 20 ani, mâinile mele nu au mai cunoscut finețea aia din tinerețe.

Nici nu am insistat. Nu am reușit niciodată să stăpânesc arta timpului.

Nu mă pot abține de a lucra cu mâinile goale. Dar până la urmă, asprimea  este încărcată de povesti, de lucrurile care m-au fascinat, de munca devotată, de ideea că mâinile aspre absorb profunzimea lucrurilor, precum prosoapele vechi, picăturile de apă de pe trup.


Mâinile mele sunt la limita între cele două lumi, cea civilizată, și cea primitivă, între dorința de a ascunde sau nu, dovada că îmi place la nebunie să mă murdăresc de fericire.