Haideți să ieșim puțin din grădină și să reflectăm asupra a ceea ce ne oferă societatea secolului 21.

Revoluția tehnologica din anii 1800 a fost răspunsul la dorința oamenilor din totdeauna de a-și face viața mai ușoară și, implicit, mai frumoasă.

Ziua de azi inseamnă o infinitate de posibilități

200 de ani mai târziu, am adus la viață lucruri pe care nici cele mai creative minți nu și le puteau imagina. În momentul de față, majoritatea oamenilor dețin un dispozitiv (smartphone, laptop, tableta, etc) de care se pot folosi pentru a avea acces la aproape toată informația cunoscută vreodată de om. Deținem un dispozitiv care ne ofera capacitatea de a stoca un moment din viața noastră și a-l revedea de câte ori vrem.

Azi, putem să vorbim cu persoane din colțuri diferite ale lumii. În același timp.

Azi, distanța este doar o unitate de măsură.

Internetul este, probabil, cea mai importantă creație a societății umane căci nu există nimic ce nu putem afla de pe internet. Aici ne impărtăsim gândurile, ideile, viziunile, ne putem exprima liber, putem cunoaște oameni și lega prietenii.

Dar, orice lucru de valoare vine cu o responsabilitate.

Tehnologia e accesibila tuturor, deci responsabilitatea cade pe fiecare din noi.

Noi suntem responsabili de cum ne influențează tehnologia viața.

Ca să vă arăt cât de binecuvântați suntem datorită accesului la internet și ce mentalitate a “peșterii” au foarte mulți oameni, am să fac un exercițiu simplu.

Voi alege o aplicație de mobil (sau tabletă) pe care absolut orice detinător de un astfel de dispozitiv ar trebuii să o abiă și am să vă demonstrez de ce, de astăzi, nu mai ai nici o scuză să nu începi să îți faci viața exact așa cum dorești fără să îți distrugi neuronii încercând.

Câți dintre voi aveți habar de ce băgați în corpul vostru?

Câți dintre voi nu și-au facut măcar o dată probleme din cauza alimentației, a unei rețete sau diete de slăbit sau îngrășat?

Pentru cunoștiințele voastre generale, aflați că există o aplicație care înlocuiește practic nevoia de a apela la un nutriționist.

Da. Află că poți să ieși puțin din zona de confort și să te gândești să îți pui odată ordine in regimul alimentar pentru că, scuză-mă, dar ai toată informația la nas și tu încă te plângi că te-ai îngrășat deși ai impresia că mănânci cum trebuie.

0Nu e vina ta că sistemul de învățământ a uitat complet că trebuie să ne mai învețe și lucruri utile, nu doar să ne transforme în resurse umane.

Educația financiară și alimentară au luat locul din spate în timp ce educația care asigură forța de muncă deține frumos locurile din fată chiar dacă tu în liceu habar nu aveai ce vrei să faci cu viața ta. Și te mai miri de ce noi, oamenii, avem atâtea probleme și trăim cu mentalitatea că trebuie să muncești la tinerețe ca să ai la bătrânețe.

Thanks but no thanks.

Dacă guvernele sau alte instituții care sunt responsabile de nivelul de trai al oamenilor nu au de gând să stimuleze evoluția mentala și fizică a populației, atunci o să o producem noi, de unii singuri. De fapt, nu avem de ales.

Revenind la tehnologie și internet, acum ști că deții toate piesele de puzzle ale unei vieți frumoase și fericite (și sănătoase, evident), tu trebuie doar să îți bați puțin capul să rezolvi puzzle-ul.

Primul pas este să înveți limba engleză. Fără dar sau poate.

Asta este secolul în care trăim. Globalizarea este semnul că lumea începe să formeze un tot unitar și asta înseamnă înainte de toate, aceași limbă.

Cred că nu mai e nevoie sa menționez care e acea limbă.

În fine, ai înțeles ideea, asă că, data viitoare când te uiți la un film în engleză, încearcă să faci puține legături între subtitrare si vocea în engleză. Apoi mai e mediul online care e 70% tot în limba engleză. Ceva ceva tot trebuie să îți intre in cap.

Pasul 2 – nu mai crede tot ceea ce gândești și verifică naibii pe internet o informație înainte să te folosești de ea

Ok, știu că de la aplicația de nutriționism am bătut puțin câmpii dar trebuie să îmi plasez ideile într-un context pentru a vă face pe voi să înțelegeți mai bine.

Ideea este că toată lumea trebuie să înțeleagă o dată că poți face lucruri uimitoare doar cu mânuța ta, nu mai e nevoie să întrebi în stânga și în dreaptă ceva ce poți afla de pe Google.

În următoarele săptămâni voi alege câte o aplicație de mobil care ne poate ajuta să ne punem viața în ordine după care voi face câte un articol, în aceeași manieră, în care vă demonstrez cât de geniale, simple și utile sunt aceste “fructe” ale tehnologiei.

Aplicația myfitnesspal – neprețuită

Prima aplicație – myfitnesspal – un jurnal alimentar care deține o bază de date de peste 5 000 000 de mâncăruri si produse aliementare și care îți spune exact câte calorii trebuie să mănânci într-o zi, câte ai mâncat și multe alte informații extrem de prețioase.

Înainte de toate,  reciclează cărțile despre diete și regimuri alimentare de slabit și alte prostii pe care le ai prin casă de 10 ani. După care arde, cu grijă, pastilele de slăbit, “suplimentele” alimentare, plasturii de slabit sau mai știu eu ce alte produse inutile și dăunătoare ai mai cumpărat de la Teleshopping pentru că era la super ofertă.

(nici măcar să nu te gândești să le vinzi pe Olx, daca poți opri pe cineva să facă aceeași prostie pe care ai facut-o tu când ai cumpărat așa ceva. atunci fă-o!)

Apoi poți să revi și să citești acest articol în continuare.

Dacă nu ști despre ce vorbesc atunci felicitări, nici nu e nevoie.

Descrierea aplicației

Foarte simplu.

Această aplicație îți cere mai întâi niște date: vârsta, sexul, înălțime, greutatea și obiectivul (mai pe românește, te întreabă dacă vrei să slăbești, să te menții sau să te îngrași).

După ce ai introdus frumos datele tale în aplicație, începe magia.

Tot ce trebuie tu să faci în continuare este să spui aplicației ce mănânci.

Dacă, până acum, ți se pare ceva complicat, trage aer în piept, calmează-te puțin și hai să o luăm pas cu pas. Îți promit că nu e deloc greu, ba din contră.

Cum trebuie să arate o zi INTELIGENTĂ din viața ta.

Te-ai trezit bine dispus/ă pentru că, de azi, faci lucrurile ca la carte. Gândește-te ce vrei să mănânci, gătește și … poftă bună!

Acum că ai terminat de mâncat, ai 2 variante: poți alege să îți continui ziua în inconștiență sau poți alege să fii un om inteligent și să folosești telefonul ăla smart în folosul sănătății tale.

Deschide aplicația myfitnesspal.

12903966_1432494870110102_2123208712_o

(daca alea 2780 de calorii îți dau panică, să ști că am setat aplicația conform organismului meu și de-aia trebuie să mânanc dublu decât majoritatea oamenilor, căci am 1.90 înălțime și 70 kg. În fine, treci peste.)

Din câte observi, ecranul principal îți spune câte calorii ai consumat până acum și câte mai ai de consumat până să îndeplinești obiectivul zilnic.

Până aici totul arată banal.

Ce trebuie tu să faci în continuare e să adaugi în jurnal ce ai mâncat până acum. (dacă nu e evident, trebuie să alegi opțiunea FOOD)

12910184_1432508490108740_575789565_n

Aparent, aplicația presupune că, în mod normal, mănânci 3 mese pe zi + Snacks (Breakfast= Mic de Jun, Lunch=Prânz, Dinner=Cină. Uite, ai învățat deja 3 cuvinte noi în limba engleză) .

12919061_1432494883443434_626748848_n

După ce ai ales ce masă ai luat (mic de jun, prânz, cină sau snacks), urmează partea unde spui aplicației exact ce ai mâncat. Cum spuneam, aceasta are o baza de date de peste 5 milioane de produse și mâncăruri deci sigur vei găsi acolo și ce ai mâncat tu. Dacă nu, atunci nu e problemă, trebuie doar să spui ingredientele pe care le-ai pus în mâncare și gata.

12911008_1432494893443433_2091852388_n                   12899917_1432494903443432_423697691_n12884477_1432494960110093_2012805390_n                  12674156_1432494980110091_1150745427_n

Pe lânga asta, există și funcția de scanner. Dacă ai mâncat un baton de ciocolată sau o pungă de alune, e suficient doar sa scanezi codul de bare de pe ambalaj și aplicația va recunoaște imediat despre ce e vorba.

Bun, să recapitulăm: ai mâncat, ai deschis aplicația, ai notat ce ai mâncat. Asta e tot.

Vei face asta în fiecare zi de acum încolo și îți promit că, pe lângă faptul că o să îți placă enorm ideea de a fi în control cu alimentația ta, vei observa schimbări majore la corpul tău și în timp vei devenii un expert în nutriție.

Câteva informătii utile despre aplicație:

Pe langă funcțiile menționate mai sus, aplicația asta e și mai genială decât crezi.

Îți spune atunci când ai depășit nivelul recomandat de grăsimi, sau zahar sau alte elemente dăunătoare.

Face ca toată experiența asta de “nutriționistul de buzunar” să fie foarte placută, oferindu-ți mereu sfaturi despre alimentație și posibilitatea de a nota in jurnal nu doar mesele ci și apa și exercițiile fizice pe care le faci.

12910611_1432494943443428_239202414_n

Pe scurt, myfitnesspal te ajută să ști exact cum stă corpul tău din punct de vedere nutrițional, iar tu trebuie doar sa cooperezi puțin și să îi dai niște informații.

E extrem de simplu și cred cu tărie că timpurile în care trăim sunt absolut fascinante.

Avem atâtea posibilități și tehnologia ne permite să facem orice ne dorim. Trebuie doar să fim deschiși și flexibili.

Poți alege să îți trăiești viața după sfaturile bunicii care a trăit după sfaturile bunicii care a trăit după sfaturile bunicii (, sau poti să deschizi ochii și să îmbrățisezi  premisele incredibile ale lumii moderne și să îți construiești o viață exact așa cum ți-o dorești și să fii în control cu tot ce faci.

Gânduri de final

Dacă nu te-ai prins până acum, ceea ce ai citit mai sus nu e creația lui Vasi, așa cum v-ați obișnuit.

Numele meu este Darius Dubreu și m-am gândit că în toată nebunia asta cu grădinăritul și meșteșugăritul are nevoie și de o abordare puțin mai … “modernă”.

Acestea fiind spuse, ne auzim în secțiunea de comentarii. Sunt convins că avem multe păreri de împărtășit și putem învăța multe unii de la alții.

PS: Sper că nu ești atât de egoist/ă încât să ții tot ce ai aflat azi doar pentru tine. Pentru asta s-a inventat butonul de SHARE.