” Istoria este cea mai frumoasa poveste“, spune  un anumit istoric roman si, la cat de mult iubesc Rosiile, m-am gandit sa fac si o incursiune in istoria acestor fructe – legume, conspectand cateva lucruri importante si care mi-au atras atentia.

Spun fructe-legume pentru ca, din punct de vedere botanic este un fruct, insa datorita continutului de zahar si a anumitor circumstante economice este o leguma.

Chiar daca a fost descoperita de catre azteci, cu 500-700 ani  I.Hr. si a fost considerata “niste  plinute cu buric”, rosiile au fost consumate si folosite la gatit si chiar se cadonau tinerii casatoriti cu ele, deoarece se credea ca ar avea puterii afrodisiace.

Fara a aminti nume si date, care si asa se vor uita in timp, semintele de rosii au ajuns prin intermediu negustorilor din Peru in America Centrala. Un conchistador a dus semintele si in Europa.

Tomatele au fost  considerate otravitoare, si in America centrala si in Europa, iar  ciudatenia istoriei este ca ele, desi au plecat din America, acestora le-a mai trebuit ceva sute de ani sa le consume, iar in Europa erau deja de mult pe mesele, la inceput ale taranilor si apoi ale oamenilor instariti. In schimb au fost cultivate ca si plante ornamentale, reusind sa isi infrumuseteze gradinile cu aceste minunate plante.

De ce a fost invers fata de alte lucruri pe care firesc, oamenii de rand nici nu aveau voie sa le priveasca, dar sa le mai si guste? Din cauza aciditatii rosiilor care in combinatie cu vasele si tacamurile de cositor cuun continut ridicat de plumb, formau un amestec toxic, amestec ce a reusit sa sperie lumea buna. Taranii neavand astfel de vase, ei taiau rosiile pe tocatoarele din lemn si le mancau crude, neavand habar de intoxicatiile cu plumb ale oamenilor cu stare.

tomate Unirea

Intorcandu-ne in America, pionierul care a transformat cultivarea rosiilor intr-o afacere, a fost botanistul Alexander W. Livingston, cel care a reusit sa recolteze seminte, sa le recultive si, in anul 1870, chiar sa isi faca propriu soi Paragon, un soi de rosii cu forme rotunde si la fel de perfecte.

Francezii ajung sa le numeasca Pomme d’Amour, iar italienii Poma d’Oro,  fiind vazute sub doua aspecte, ori dragoste de mere, ori mere de aur,  oricum nu au avut succes ca si fructe comestibile, pana cand tot un botanist care a primit de la un marinar asemenea tomate, a gustat, i-au placut, si s-a gandit ca ar merge bine cu un strop de ulei si ceva busuioc.

Cu timpul, tomatele  s-a transformat in sosuri, iar acestea a fost folosite la diverse preparate, si putem aminti pizza Margherita, prima reteta conceputa in cinstea vizitei reginei Margherita, primul monarh de cand Napoleon a cucerit Italia, pizza care a cinstit culorile drapelului, verde, alb si rosu. Rosu de la sosul de tomate, albul a fost dat de branza mozzarella si verde de la busuioc.

Restul este istorie si fie ca vorbim de supa de rosii sau salsa, de rosiile uscate in ulei sau ketchup, de bulionul gros de pus in mancare sau de salata de vara plina de savoare si vitamine, Rosia ramane Regina gradinii, pentru mine.