Numai sunetul alarmei putea deranja somnul acela dulce de dimineata si razele soarelui prevesteau o zi deosebit de frumoasa, in care aveam de gand sa intram cu bocancii in libertate.
Ruxacul la spate, cafeaua neagra, tare, usor amaruie, usor dulce si domolit gustul cu un strop de lapte gros, ciumagul facut special pentru ciobani, gandul cel bun in suflet si, dupa cum se intelege, luai pe Gioni de manuta si insotiti de douazeci si trei de vacute, o porniram in aventura de o zi intreaga, aventura de a pastori conform unui grafic bine stabilit, vitele satului.

Cu voiosie incepuram drumul, la inceput lent, pe pajisti intinse si pline de iarba, apoi carari abrupte si periculoase incepura sa apara si voiosia incepu sa mai paleasca, dar, cu buzunarele pline de cimbrisor de camp si musetel, cu ochii cautatori de verde, frumos, necunoscut si cer curat, depasiram prima parte a zilei.
La orele amiezii, cand vacutele s-au mai linistit, agenda mea cea mica si rosie, cu copertile fine si pixul atarnat, incepu sa imi fure gandurile si tot scriind si scriind, cerul incepu sa produca niste nori negri si rai, dar acesta era numai inceputul. Cu pelerinele pe noi, incercam sa nu bagam in seama stropii la inceput razleti,dar apoi un pic mai harnici, si continund sa urcam pe munte, transhumanta pe care o programasem ajunsese la jumatatea zilei.
Apoi, frumos, soare, fragi, un pic de odihna si libertate ciobanitei lipsite de grijile cotidiene se impletira armonios, pana cand, ….ups, vine furtuna!!!

Ce-a urmat, a fost groaza, amestecata cu disperarea de a pierdea comoara data de sat in pastorire, tunete si fulgere, ploaie furioasa amestecata cu grindina marunta, drumul de cosmar prin padurea plina de rugi in care incercasem sa ne adapostim cat de cat si apa, apa multa, in bocanci, in spate, in pantaloni, in ruxac, intr-un cuvant, eram una cu natura dezlantuita.
Ce credeti ca ne spunem mai in gand, mai cu voce tare? Acesta este pretul laptelui si a branzei grase si gustoase pe care le servim zilnic. Cine mai crede ca se fac usor, se insala amarnic.
In tot acest timp vacutele nostre devenisera niste stane de piatra nemiscate, care incercau sa reziste la inca o ploaie torentiala, la inca o zi cu nabadai si odata cu oprirea ploii si a vantului, au reintrat in normalitate si au continuat sa pasca frumos, iar sunetul talangilor si a rumegarii ierbii, ne-a adus si linistea noastra, cand  am dat bocancii jos, am golit apa din ei si cu voiosie am intrat cu piciorele goale in libertate :))
Apoi a venit soarele, alti fragi si capsunele, urcat si haulit dupa vaci pana in varful Magurii, caci asa se numeste muntele nostru cel drag, picioare obosite si genunchi chinuiti, clipele care pareau o vesnicie pana sa pornim spre casa au facut sa treaca si ultima parte a aventurii nostre.
Seara, ciobanita obosita, fara vlaga si fara puterea a mai vorbi, trebuia sa o ia de la capat cu treburile de casa, cu mulsul laptelui cu inchegarea branzei si multe alte maruntisur pe care numai gospodinele le stiu, dar, pana la urma, gustul libertatii este dulce. De multe ori in viata avem nevoie sa il simtim.

Jurnalul de ciobanita se incheie aici, cu amintirea scrisa in agenda mea rosie, cu coperti fine si cu pixul atarnat.