Despre un Supergrădinărit 2015 ar fi multe de spus. Eu zic ca nu-i un an ca altu’, însă dacă ştii să faci un bilanţ pozitiv, mereu spui ca lucrurile bune sunt extraordinare, iar cele rele…sunt mai puțin bune, dar cu mari şanse de îmbunătăţire.

superLa noi niciun an nu este la fel, niciodata potecile nu sunt aceleaşi, straturile nici atât, un an sunt perpendicular pe poteca, un an, sunt paralel, modul de susţinere uneori este pe sarmă, alteori pe pari sau chiar fără susţinere deloc, straturile când sunt înălţate, când sunt pe pământ, soiurile nu sunt mereu aceleaşi, mereu le cern, numarul de fire este într-o continuă schimbare, însă…un singur lucru nu îl schimbăm, indiferent de an, și acela este dorința noastră de a sta departe de chimicale şi de a molipsi caţi mai mulţi oameni cu aceasta dorinţă.

Grădina şi-a facut temele şi de data acesta, natura dându-ne pe spate şi în acest an cu atât de multe minunăţii.

Nu contează că nu am avut ceapă decât pentru o scurta perioadă de timp, însă am avut o frumuseţe de sfecla galbenă si roşie, nu contează ca nici cartofii nu au excelat, însă guliile au facut deliciul salatelor de cruditaţi.

Fiecare an grădinăresc este atat de bine planificat din iarnă, încât ai în cap o grădină pe care o visezi si ziua, astfel incat nimeni şi nimic nu o poate impiedica sa devina asa cum ti-ai inchipuit-o.

Ce face o gradina sa fie fantastica? Eu as zice ca divesitatea soiurilor, împletirea florilor cu legumele, ţinând cont şi de noţiunea de companion.

In acest an am avut peste 30 de soiuri de roşii, dar din toate acestea am ales să opresc seminţe decât de la 20, restul nu au fost pe gustul nostru. O minunată senzaţie am avut în clipa în care am descoperit roşii necunoscute mie, răsaduri plantate pentru prima oara in grădină. Am avut clipe întregi de admiraţie pentru roşiile coctail sau ananas, rosii agăţătoare sau prunişoarele portocalii. Fiind un an normal din punct de vedere al precipitaţiilor, bolile micotice au fost inexistente. In primăvara am facut stropiri cu multe soluţii preparate de mine în casă, lucru ce cred eu ca le-a şi dat un avânt şi o imunitate bună. Nu am avut pureci, molii sau alţi gândaci.

 

Prepararea soluţiilor de gradină este clar o pasiune a mea, ce imi ţine dorinţa grădinăritului bio la un standard foarte înalt.

A mers foarte bine gradina cu :

morcoviRoşiile, şi am mai scris despre, însă experimentul cu roşiile prunişoare lăsate fără pari, pe strat de fân, a fost bestial. Totuşi, trebuie ţinut cont de densitatea plantelor plantate, odată ce ne-am hotărât să aplicam metoda asta. Restul soiurilor au mers ca la carte.

Morcovii frantuzesti,  fiind scurti, s-au dezvoltat bine într-un sol greu cum este la noi.

 

Sfecla roşie si galbenă au fost extraordinare, şi am avut recoltă si timpurie, făcând răsaduri, şi normală prin însămanţare.

Castraveţii au mers foarte bine la începutul verii, spre sfarşit au cam slăbit in producţie, însă nici nu am mai avut timp să îi bibilesc.

La praz am facut răsaduri si s-au dezvoltat apoi foarte bine, rezultând nişte plante puternice si frumoase.

Ardeii iuti bulgăresti au înlocuit printr-o eroare de etichetare o mare parte de ardei capia, însa au prins bine si aceştia, şi acum sunt plantele pline de rod.

Gogoșarii au fost frumoşi si tare gustoşi.

 

Fasole pitica a avut rod mult si a fost lipsită de pureci.

Varza de vara din răsaduri a mers destul de bine si foarte sănătoasă.

Plantele aromatice au mers bine, nu toate, însa majoritatea da.

 

 

 

Patisonul a mers bine mai spre sfârşitul verii, însă şi acum am rod proaspăt pe gard.

 

patisoniCe nu a mers bine:

Vinetele, de la nivel de seminţe..nu au vrut sa  germineze decât câteva fire din cele albe, restul…deloc. M-am împăcat cu ideea şi, ocupând grădina cu roşii, nu am mai avut loc pentru a mai planta răsaduri cumpărate.

Conopida, am cumpărat seminţe, am făcut răsaduri, am avut plante luxuriante numai cu frunze. Eşec total.

Ardeii capia au fost chinuiţi de o familie de cartiţe, probabil a trecut un tunel pe sub strat, apoi un val de buruieni care au crezut ca este teritoriul lor nu le-au dat pace deloc, în fine, le trec la esec parţial.

Leuşteanul care, odata ce a ieşit din seminţe, a fost devastat de vreo 2 găini. Mărarul seria a doua a fost acoperit de frunzele dovlecilor.

Zucchini au avut rod foarte puţin.

Restul face parte din refren 🙂

 

Primul an de grădinarit fără sapă s-a încheiat cu urmatoarele concluzii:

Se poate şi fără sapă, însă cu o bună gestionare a buruienior. Daca se pot folosi paie în loc de fân, este un avantaj enorm. Solul trebuie acoperit cu un mulci bun si gros, care să sufoce buruienile, si noi vom opta pentru cartoane groase.

In momentul în care vom recolta totul, resturile vegetale vor fi ascunse sub cartoane. Resturile menajere le vom ascunde tot sub cartoane, fără a mai face grămada de compost.

Atenția mare din toamnă, dacă ne lasă ploaia, și continuând cu cea din iarnă și primăvară, sper sa ne ofere un sol de invidiat la începutul verii viitoare.

Faptul că anumite plante nu au avut rod, dar frunze cu duimul, mă face să îmi planific o strategie de fertilizare complexă, cu un plan stabilit clar. Știu cum, am cu ce, totul este să am timp să pun în practică așa cum trebuie.

Și cum am spus mai sus că nici un an nu este ca altul, îmi rezerv toată iarna gandului la cum va arăta grădina noastra anul viitor. Incep de acum să îmi caut semințe noi, știind sigur ca dorința va fi mare.

Totul va fi bine!

 

 

 

Grădinăriți cu dragoste!