GRADINA, PENTRU SUFLET

500 de Gânduri

Imi trec 500 de ganduri prin cap, fara sa imi lase pauze. Ma uit in stanga si in dreapta, ma incrunt s’apoi zambesc, inchid ochii si vreau  pentru o clipa sa ma ridic deasupra. Deasupra de probleme si griji, deasupra de vremea rea si noroi, deasupra de junghiuri sau dureri de oase, deasupra de tot.

Este o zi mai altfel, este cumva, un nou inceput de viata la tara, cu o etapa noua a gradinii, cu deschiderea sezonului de pastorit, cu trecerea de la viata de rasad la viata de gradina.Este inceputul timpului in care nu mai ai timp, cand vrei sa pleci de la oras catre tara, de la serviciul care parca ” te strange” catre curtea cu viata.

Este momentul in care vrei sa saruti pamantul si sa-i multumesti ca exista si ca te suporta, cand tu il calci, il intorci, il imbraci si dezbraci si ai atatea asteptari de la el. Este momentul in care numeri. Numeri clipe, ore, rasaduri, seminte, ganduri. Acum te intristezi ca o floare nu iti iese, acum te coplesesc altele care apar cand te asteptai cel mai putin.

Este momentul in care busola gandurilor mele si-a pierdut nordul si rataceste in toate directiile. Nu mai stiu,  de frica sa nu ranesc ceva in hotararea mea, care este prioritatea si care mai poate astepta, .

Nu este usor, dar este frumos, iar cele 500 de ganduri imi intaresc credinta ca va fi bine. Nu este comod, dar in acest solfegiu de stari , vibratia cu care pornesti la zi, este cu o tonalitate in plus.

 

 

Pun ruxacul jos langa un par salbatic, scot o bucata de cozonac plin cu nuca, visine si stafide, bucata pusa in graba intr-o punga de hartie, incep sa mestec linistita, fara sa-mi dau seama ca atrageam doi ochi blanzi si umezi ce ar fi fost gata sa-mi dea la schimb o cana de lapte proaspat pentru cateva firmituri servite din palma.
Este ziua in care ciobanita isi pastoreste nu numai gandurile ci si turma satului. O zi calma, linistita, in care as fi putut sa-mi fac planuri pe hartie, sau socoteli financiare, dar nu, cand frumusetea este la liber, nu imi permit sa o pierd.

 

Soarele incepe sa apuna, iar eu imi iau ruxacul in care incerc sa inghesui cele 500 de ganduri si cu pasi marunti si linistiti, ma intorc de unde am plecat.
Doamne, ce frumos este acasa!

 

 

No votes yet.
Please wait...