La cererea ascultatorilor, vorba celor de la Radio Craiova :)), vin cu un articol in care vreau sa fac tot un fel de sondaj de opinie cu numarul de fire de rosii pe care le punem in gradina. De unde stim cate sa plantam, ce marja de eroare punem si alte observatii de care sa tinem cont cand ne planificam gradina de rosii.
Noi, de exemplu, am plantat in jur de 70 de fire cu tot cu cele din solar. Nu mai stiu foarte exact, pentru ca in solar am plantat cate un fir, in gradina cate 2 la cuib, lucru pe care nu il voi mai face, deoarece la rosiile masive sunt greu de sustinut 2 fire pe un singur par.
Numarul acesta ne este de ajuns pentru o familie de 5 persoane care consuma rosii din iulie pana in toamna si ne ajung si pentru bulion sau alte conserve in care se folosesc ele. Marja de imbolnavire am pus-o de 10 %.
In gradina, de cativa ani incoace, majoritatea legumelor le plantam in mai multe locuri diferite, si punem si soiuri diferite pentru ca fiecare are cate o sensibilitate, cate o afinitate pentru cate ceva din sol si, cum prea stim compozitia pamantului asa ca la carte, facem o diversificare in plantare.
Intr-o parte a gradinii s-a adunat mai mult gunoi, in alta se nimereste vreun cuib de cartite sau coropisnite, intr-o parte este mai umbra, in alta mai mult soare….de aceea le mai impartim.
Numarul acesta de fire, de exemplu, nu mi-ar ajunge sa vand pe piata sau la cunoscuti 🙁
Acum va intreb pe voi, cate rosii plantati si daca va ajung si pentru consum proaspat si pentru conservat?
Gradinariti cu dragoste!