Credeam că am spus totul, însă mă împiedic de cuvinte, iar spațiul meu mă umilește și, linia dreaptă care traversează curtea de la nord la sud, ajunge un labirint de drumuri pe care le bătătoresc fără urmă de liniște.
Pun sămânță. Cresc plantă. Ud. Călesc. Iubesc. Pălesc. Mă bucur. Culeg. Mănânc. Iau sămânță. Si cercul se închide.
Aaa, stai, greșesc, o da..greșesc mereu, voit și nevoit. Greșala este dovada concretă a cauzei evoluției. Greșala te face să cauti, să citești, să întrebi, să fii atent la clipa din urma deciziei tale greșite..iți deschide mintea să te îndrepți și să te depășești.
Mâinile neliniștite se închid și se deschid, caută, caută ceva ce încă nu gasesc. Hai c-o mătură, sau o greblă, hai cu un vas ce trebuie spălat, hai cu o cafea sau o carte, dar neee, nu, nu astea te liniștesc. Rămane ceva ne spus, o voce care stă să țipe.
Of, clipa asta atât de scurtă și parcă seacă, nu are valoarea pe care mi-o doresc. Cât de priceput să fii, astfel încât să îi definești calitatea ei de clipă!

Înăuntrul nostru este un sâmbure de pasiune, dar cum facem să îl ajutăm să germineze, fără a crede că derizoriul ne este umbră, iar dreptul la pasiune este departe de dorința care invăluie sâmburele?

Poate că încurajarea este apă pentru sâmbure, iar fericirea de pe chip, este motivația germinării.

Exprimă-te fato! Nu lăsa pe nimeni să îți taie vocea, sau să îți dărâme castelul de nisip din sufletul tău!

Tu ești unică, ești vie, și ai nevoie de hrana asta.

Iau camera într-o mână, castronul cu legume în cealaltă, apoi caut un cadru, o inspirație, un mesaj pe care să îl transmit.

Exprimă-te fato!

Dezbracă haina aia cu iz de rutină, și îmbracă-te-n valoare! Acum esti Tu, în rest, esti omul pus la dispoziția vieții

Vorbeste fato! Ai o voce și, acolo-undeva, exista cineva care să te asculte.

Cultiv, așez, caut unghi, măsor, dau clik , reaseșez, dau click, caut profunzime, mă bucur, zic wow, închid , lucrez, astept.

Acum sunt Eu..în rest, sunt un om în bătaia voinței vieții.

Exprimă-te fato ! Exprimă-te!