Organizarea semintelor nu a fost niciodată atât de uşoară pe cât mi se pare acum. Aveam seminţe peste tot, fără a exagera, cutii şi cutiuţe, pungi şi punguţe. Odata cu aplicarea managementului în grădină, a trebuit să caut o idee.
Organizarea semintelor – Cum se face
Urmăriţi fotografiile şi veţi vedea că nu aveţi nevoie decât de carton, foarfeca si ceva lipici pentru etichete. Folosiţi o cutie de carton potrivită, iar piesele pentru separatoare să fie dintr-un carton mai solid. Le-am caterorisit pe familii de legume – ardei, tomate, salate, radacinoase….
La noi se dovedeşte cam neîncăpătoare, însă oricând pot face una mai mare. Important a fost ca am gasit ideea. Am văzut o altă variantă de organizare pe luni, mi s-a parut complicată, deoarece nu este foarte la îndemână să ştii cu precizie ce se seamănă în fiecare lună a anului, ţinând cont că vremea poate decala însămânţările, şi o astfel de evidenţă o putem găsi în aplicatia de gradinarit, despre care am scris într-o postare anterioară.
Grădinăriţi cu dragoste!