Exista o zona pe corpul fiecaruia dintre noi, zona care isi are trecuta in fisa postului managerierea oricarei stari a noastre, stare care trece de granitele normalului.
Zona aceea de langa inima, cea careia ii spunem Suflet, aceea incepe sa se retraga sau sa pulseze gata sa ne iese din corp, si cand ne este frica, si cand ne este bine, atunci cand asteptam ceva, sau atunci cand ne imaginam ca Universul ne apartine pentru o clipa.
Atunci cand un zambet ti-a produs o explozie in interior, sau o floarea a inflorit doar pentru tine, atunci cand scoti azi din namol un lastar si maine el iti pune rodul la picioare, cand frica de esec te tine treaza cu orele, atunci poti spune ca ai avut O Vara cu Sufletul la Gura.
Fireste, vorbeam de gradina.
La inceput de an, mi-am pus pe hartie numarul de straturi, de plante, de soiuri, numarul de fire, sau de seminte care mi-ar fi de ajuns. Sa stiti ca am preconizat bine.
Am inceput cu straturi inaltate, facute foarte primitiv din blani vechi de la un gard dezafectat. Asa am inceput un gradinarit fara sapa, deoarece stratuile au fost acoperite cu cartoane si apoi cu mranita veche. In acest suport am semanat si plantat.
Toate plante au inceput sa creasca, nu am avut esecuri de rasarire, nici in cazul morcovilor, guliilor, sfeclei sau schindufului, nici a castravetilor semanati. Restul au trecut prin faza de rasad, si telina de radacina, si cea apio, rosii, ardei, vinete, busuioc, cimbru…
Cand totul era asa cum se cade a fi intr-o gradina bio, au inceput sa apara si primele probleme, cateva simptome ale deficientei de calciu, foarte putine afide pe bob, cateva fire de ardei care, desi au fost la inceput cele mai frumoase rasaduri, au stopat pur si simplu din cauza frigului,
Am gandit ca si tipuri de macerate, sa fiu pregatita pentru toate elementele necesare: fertilizant de peste, macerat de urzici, macerat de tataneasa, extract de usturoi, solutie de calciu/fosfor, macerat combinat din tataneasa, lapte, drojdie, cenusa. Asa par multe, insa nu este asa complicat. Cenusa avem de la soba, lapte se mai gaseste, coji de ou avem de la gaini, urzici si tataneasa se gasesc din belsug.
Datorita acestor macerate, plantele au fost pline de flori si au inceput sa rodeasca timid. Au inceput ploile, dupa ploi, a venit si grindina si a urmat o pierdere a primelor etaje de rod. Suparari, deceptii, suflet la gura.
A aparut si mana, de care am reusit sa scap cu lapte si tinctura de nuci verzi. Paguba nu a fost mare. A urmat o gradina pline cu detoate, in adevaratul sens al cuvantului.
Esecul anului a fost solarul. Poveste lui este mai lunga, a fost facut cand copacii de langa el erau tineri. Cu timpul acestia s-au marit si au inconjurat solarul cu coroanele lor. Astfel a aparut umbra, aceasta a afectat rosiile, rodul incepand de la etajele superioare. In al doilea rand, faptul ca nu am schimbat cultura lor de 10 ani, s-a instalat o boala micotica, boala ce a debutat dupa ce au aparut primele roade. Va urma un an in care vom schimba cultura in totalitate.
Sfaturi
Schimbati culturile in fiecare an. Rotatia lor nu este un mit, este un lucru foarte important!
Incepeti cu maceratul de urzica si, in momentul in care florile apar, continuati cu cele de tataneasa si apoi faceti-va de cap cu cele combinate!
Plantati rosiile rar, astfel incat sa circule aerul foarte bine in jurul lor!
Nu va grabiti sa plantati ardeii prea devreme in gradina, oricat de viguroase vor fi rasadurile, vor stopa in dezvoltare!
Combinati morcovii cu ceapa!
Nu umbriti florile de vinete cu alte plante mai inalte!
Semanati des mararul si schinduful, veti avea culturi frumoase!
Umpleti gradina cu fire de busuioc si cimbru!
Tineti purecii si afidele departe cu maceratul de urzica de trei zile!
Acestea fiind spuse, asteptam sa inceapa anul de gradinarit 2017 🙂
Gradinariti cu dragoste!