Socata este, de departe, una dintre cele mai populare bauturi racoritoare pe care le putem face primavara. In fiecare an o mesterim, si de cele mai multe ori, luam o reteta ca atare si o pastram ani si ani. In ultimele zile m-am documentat despre socata, cat nu am facut-o in 10 :))))

Tot in aceasta documentare am observat ca sunt zeci de retete, cu zeci de modalitati de lucru, insa nu am citit nicaieri despre esecul in prepararea socatei.

Nu vi s-a intamplat  sa puneti ingredientele si sa asteptati cu gura cascata sa beti o minunatie aromata ” cu tepi” si de fapt sa va treziti in borcan cu o bautura care se leaga ca si zeama de varza si cu gust rau? Mie da.

Se foloseste apa rece, apa calda, apa clocotita sau fiarta si racita, numarul de flori difera, cantitatea de zahar difera, folosirea unui ajutor in fermentatie sau nu. Astea sunt diferentele intre retete.

Foarte importanta este temperatura din incapere, fermentatia alcoolica preferand o temperatura de peste 20 grade.

Tin minte cand intr-un an, am facut o damigeana pe care am tinut-o in beci, rece…nu am putut sa mestec in ea, ce sa mai zic, un esec total.

Florile de soc pot fi pastrate in congelator, pachete cate 10, pentru o mai usoara numarare de flori. Mai pot fi uscate, insa vom folosi numar dublu de flori, fata de reteta normala si ajutorul de fermentatie .

Socata – Ingrediente

10 flori mari de soc, daca sunt mai mici, puneti mai multe, fara insa a exagera

1 kg zahar

3 lamai medii

10 litri apa

Optional – un bob de drojdie sau cateva boabe de ore

– cateva fructe de padure (proaspete sau congelate), pentru un plus de aroma si culoare

– zahar ars pentru culoare

Socata – Mod de preparare

Intr-un recipient, gen galeata, cratita mare, borcan de sticla, cu gura mai larga, astfel incat sa putem mesteca zilnic in el, se pun toate ingredientele. Florile de soc nu le spal deoarece sunt adunate din copac, departe de orice sursa de poluare, apa o pun rece, de la robinet, lamaile spalate si taiate felii.

Mestecam bine cu o lingura de lemn pana se dizolva zaharul tot. Continuam sa facem acest lucru in fiecare zi, daca se poate de doua ori, timp de 4-5 zile, pana cand socata incepe sa faca tepi.

In acest moment , socata se stercoara, se imbuteliaza in sticle si se pastreaza in frigider sau in beciuri racoroase.

Sanatate curata!