Duceata de lapte, stiu ca nu am inventat-o noi, dar se potriveste foarte bine cu sufletul nostru de “tara”, cu blandetea laptelui dat de animalele noastre frumoase, sau cu povestea bomboanelor de caramel care ne umpleau buzunarele in copilarie :))

Rabdarea care trebuie sa o ai ca sa o faci, este egala cu bucuria timpului petrecut langa vitelul cu ochi umezi si dragalasenie fara margini.

 

Ingrediente:
1 litru lapte proaspat nedegresat
500 gr zahar
Se pune laptele si zaharul intr-o cratita cu fund mai gros si se pune la foc, la inceput mai tare, pana porneste si apoi domol-domol, vreo 2 ore :))
In tot acest timp, mestecam mereu, la inceput mai rar, apoi mai des. Culoarea incepe sa se schimbe si din albul laptelui se transforma in caramelul frumos si cald si dulceeee 🙂
Atentie mare sa nu depasim timpul de fiert ca se poate branzi . Nu ca ar fi o mare problema, ca se mesteca in ea si se reface, dar trebuie retinut ca nu se ingroasa ca un gem, ci ca o ciocolata topita. S’apoi, merg si cativa grunji ca sa stim ca este facuta de casa si nu industrial :))

Se pune fierbinte in borcane sterilizare si se pastreaza in camara, sau se papa si se face alta :)))
Se foloseste foarte mult la prajituri.

 

In cazul in care nu aveti vaca sau nu aveti o sursa de lapte bun, sau …nu aveti rabdare sa o faceti, o gasiti in Magazinul de acasa

Gatiti cu dragoste!