Zacusca de ardei capia si vinete

   Dintre toate retetele de zacusca pe care le-am mancat, una mi-a cazut rau la suflet si anume, o reteta in care cantitatea de ardei capia sau gogosar era mai mare un pic decat cantitatea de vinete. Este mai dulceaga si o culoare frumoasa rosietica, venita de la ardei.

Asa ca am mers in gradina si am recoltat penultimele recolte (cred), de legume.  In fine, m-am hotarat la o portie compusa din

3 kg ardei capia amestecat cu gogosar( cantarit dupa curatare)
2 kg vinete coapte ( cantarite dupa copt si scurs)
1/2 kg bulion, facut repede pe foc din rosii proaspete, din soiul cel galben-portocaliu
1 kg ceapa
600 ml ulei
foi dafin, piper
sare dupa gust

 

Printre ardeii capia si gogosari am gasit un soi mai neobisnuit de ardei,  un fel de corcitura intre ardei gras si gogosar. Foarte potriviti pentru umplut cu carne sau umplutura de post, cu varza, ca muratura, in fine, foarte dragalasi. Am avut grija sa opresc seminte :))

 

Am oprit seminte si de la ceilalti ardei capia, superbi care i-am folosit. Macar stiu ca nu este niciunul iute. Anul acesta a fost singurul an in care nu m-am saturat de gustat la ardei si gogosar sa nu fie iuti, cum gust deobicei cand cumpar legumele din piata.
Reteta este clasica, ceapa calita, peste care pun ardeii tocati in robot si vinetele tocate si ele tot in robot.
Dupa primul clocot am pus bulionul si am bagat oala in cuptor cam 2 ore, pana ce uleiul a iesit la suprafata. La sfarsit am sarat-o dupa gust. Este super in cuptor ca nu ti se prinde deloc .
Zacusca fierbinte am pus-o in borcane micute. Asa desfacute le-am pus intr-o tava in cuptor si din momentul in care au inceput sa clocoteasca le-am mai lasat 15 minute. Asa le-am sterilizat. Le-am scos cu grija, le-am capacit, le-am acoperit cu paturi groase si le-am lasat pana dimineata.

Urmatoarea portie vreau sa o fac cu fasole uscata. Nu am mancat, dar cred ca este bestiala :))
Mai vorbim.
Conservariti cu dragoste!

28 comments On Zacusca de ardei capia si vinete

  • ma lasi cu gura cascata mereu. eu cu zacustile nu ma bag, ca e munca multa si grea, dar le admir pe cele ce pot sa faca.
    roadele din gradina ta arata ca din revista, pe bune!
    ca tot veni vorba de seminte, cum salvez si eu seminte de castraveti? si pot sa ma fac nesimtita sa-ti cer si eu niste seminte de ardeiasi din aia? platesc, sa stii!

  • Ei, am facut zacusca impreuna, Vasi. Aseara am pus-o in borcane ( reteta de la Maya, cu ciuperci ). Eu torn si un strat subtire de ulei fierbinte deasupra, inainte de a pune capacul la borcane.
    Mama o face asa, ca tine , la 1kg de ardei ( 1/2 + 1/2 )pune 1/2 kg de vinete. Mai pune si niste morcov ras si vreo doua liguri de miere. Pina acum, asa o faceam, dar, am zis, sa incerc ceva nou.
    Imi face cu ochiul si mie, zacusca de fasole. Ce idee grozava !

  • buna ,profesore imi era dor de postarile tale .timp nu prea am dar macar la bunatatile tale 2 minute sa privesc , ai reteta f.f.buna eu adaug si 3 lingurite otet mere are o aroma deosebita si 50g miere .o sa vezi postarile mele cand o sa apara daca o sa ti placa pa pa lis

  • Eu le ador pe toate, dar cu fasole ramîne preferata mea! Pupici!

  • Cristina, nu pot sa cred ca ti se pare greu de facut 🙁 Se toaca la robot si se pun la cuptor si sa nu imi spui ca nu ai robot ca nu te cred (ha,ha,ha)
    Roadele mele chiar ca au fost de revista, multi ardei ii dadeam deoparte ca imi parea rau sa ii pun la tocat.
    Seminte am sa iti trimit, cum sa nu, dar nu foarte multe, ca nu am avut multi dragalasi. Dar daca ai 10 rasaduri din astea sunt de ajuns. Numai sa imi dai adresa si cand sunt uscate ti le trimit cu drag :)) Daca vrei iti trimit si de capia.
    Pupici!

  • Dani, de ce mai torni ulei, ca oricum se aduna la suprafata borcanului din uleiul pus la inceput?
    La mine nu a mai fost nevoie de miere deoarece am pus bulion din rosiile galbene, care sunt foarte dulci.
    Vreau neaparat sa fac de fasole, macar 10 borcane mici si asta foarte curand ca mai am ardei capia si rosii si vor trece. Deabia astept sa vad cum iese, cu aroma de cimbru, hm,deliciu :)))
    Pupici!

  • Lis sa-mi dai adresa blogului, sa fiu io prima la comentarii :))
    Pup!

  • Maya, eu nu am facut niciodata cu fasole dar acum este musai sa incerc. Toate sunt bune iarna, cand zapada este mare…Pupici!

  • cea cu fasole e foarte buna, dar si mai buna e cea de fructe!

  • De fructe????
    Laura, da-mi amanunte, te roooog!

  • da, vasi, le toci la robot, dar mai intai nu trebuie sa coci vinetele? si sa le cureti? asta mie nu-mi iese usor :)))

    seminte vreau doar 5 si 5 de capia 🙂
    mai vorbim.

  • A, deci tu preambulul nu-l suporti, am inteles :))
    Hai mai cu 5….Pai crezi ca stric un plic degeaba pentru 10 seminte, ha,ha,ha, ca la firmele de fitze, ca numai acolo iti da un plic cu 6-10 seminte. Mai ales de capia, am oprit o groaza… Mai vorbim.

  • zacusca de fructe are un gust dulce-acrisor si se face din gogosari (copti sau cruzi), mere, pere, gutui, ulei si pasta de rosii.
    Am sa caut reteta si o voi pune pe blog. E minunata!

  • Laura,astept cu nerabdare postarea ta. Pupici!

  • Vasi, tocmai, fiindca nu se aduna uleiul deasupra, pun putin la sfirsit. Altfel, face o crusta maronie. Dar eu pun ulei de masline, nu stiu, cum reactioneaza la fierbere.
    Zacusca de fructe ? Grozav ! O fi ceva ca un chutney .

  • Dani, uleiul de masline nu da un gust amarui?
    Reteta cu fructe o asteptam pe Laura cu postarea. Si eu sunt curioasa.

  • Nu are deloc gust amarui.Poate m-am obisnuit…
    Imi amintesc, ca acum vreo douazeci de ani, in Romania, am facut maioneza cu ulei de masline, din lipsa de altceva si mi se parea cumva amaruie … atunci. Depinde mult si de ulei, sa fie proaspat.

  • Minunata zacusca! eu mai pun si ciuperci, dar oricum e minunataaaa!! pupici

  • Si ciuperci si vinete? Brrr, nu cade greu la fiere?
    Pup!

  • Dani, asa m-am gandit si eu ca nu toate uleiurile de masline sunt amarui cum este al meu, care este extravirgin, made Italia. Eu pun asa cu zgarcenie in salate sa nu se amarasca prea tare si stiu ca este foarte sanatos fata de cel rafinat de floarea soarelui, clasic.Pup!

  • eu fac zacusca de-a lungul verii.
    in perioada vinetelor coc vinete pentru congelator si aleg doar pulpa, fara seminte, restul pun pentru zacusca.
    coc si ardeiul gras, bag la congelator si cand fac zacusca le scot, le scurg le toc si la ceaun cu ele.
    am facut si cu ciuperci, este senzatie iar bila mea nu a avut reactie:.

  • Myky, asa fac si eu cu vinetele, insa nu le smekeresc ca tine, in doua parti. Este o idee super, am sa o tin minte :))
    Eu am facut intr-un an cu ardeii copti si nu am fost incantata, desi ador ardeii copti, asa ca nu am mai schimbat reteta asta care imi place mult.
    Cea de ciuperci cu champinioane faci, ca si aici am avut o experienta mai naspa, cand am folosit, intr-un an, ciopartani de padure si nu am fost incantata?

  • da, cu champignoane am facut.
    sunt singurele ciuperci pe care le mananc.

  • Buna, fetelor,e grozav ce gasesc aici.Tocmai am terminat o portie de zacusca cu morcovi si mere. Dar, sa va zic una buna :anul asta, sotul meu, care este un bagacios, a tinut sa faca si el o portie de zacusca cu ciuperci si gogonele si a pus, intre legumele folosite, si telina.Stiti ca nu e rau gustul ?

  • Buna Lumis! Ma bucur tare mult ca ai trecut pe la mine :))Da' stiu ca faci numai delicatese…zacusca cu morcovi si mere, hm, ciuperci, gogonele si telina,hm! Voi va cam cam distrati cu legumele prin bucatarie :))Iar de telina, ce sa zic… e buna, buna si are si proprietati deosebite :)))) Eu o folosesc la muraturile asortate si data pe razatoare in salatele de iarna. Pupici!!!

  • Minunata reteta, o voi incerca in toamna asta, daca voi mai avea ce sa culeg! Draga Vasi, ma confrunt cu mare problema – am prasit de 2 ori gogosarii, insa nu duc floarea la maturitate. Cade masiv. Sa trec la chimicale sau ai desaga ta de retete, ceva bio si pt gogosarii mei? Pupici Alina din Iasi

  • Alina, fetita eu cred ca ori este foarte cald, ori ai lasat prea multe flori pe planta si nu le poate duce. Priveste o planta si studiaz-o si vezi cati lastari are, cate flori pe lastar si, daca vezi ca sunt mai mult de 8-10 flori pe fiecare lastar, rupe-i varful ( carneste-l).
    Deci du-te si studiaza si revino cu concluzii!
    Pup!

Leave a reply: